dd

Președintele Timofti a menționat că INTEGRAREA în UE ar trebui să se regăsească în CONSTITUȚIE

Olesea Coragău

În timpul discursului său, preşedintele Timofti a declarat că Moldova a făcut un pas important în iunie 2014, când a semnat Acordul de Asociere cu UE, iar acum devine oportun completarea legii fundamentale a ţării cu un articol nou.

„Ceea ce-mi doresc cu sincere emoţii de împlinire tuturor Dvs. şi tuturor cetăţenilor este ca, în textul original al legii fundamentale, să apară un element de noutate. Un articol distinct, integrarea în Uniunea Europeană, a cărui moment premergător să fie profundele reforme instituţionale şi de conştiinţă civică”, a declarat șeful statului.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a ţinut să menţioneze reformele constituţionale şi consecinţele acestora, referindu-se la modificarea Constituţiei din anul 2000, când Moldova a fost transformată în ţară parlamentară, confruntându-se ulterior cu numeroase crize politice.

„Trebuie să recunoaştem că, deşi politicului i-a revenit responsabilitatea primară pentru a rezolva consensul acestei probleme şi neadmiterea unor crize politice similare, Curtea Constituţională a fost cea care a rupt lanţul vicios, restabilind dreptul cetăţenilor de a-şi alege preşedintele”, a afirmat speaker-ul.

„Constituţia moldovenească fiind o constituţie democratică, plasează puterea guvernanţilor în mâna cetăţenilor. Această paradigmă va rămâne a fi o iluzie atâta timp cât nu vom avea cetăţeni liberi, prin urmare este o obligaţie a statului de a contribui la formarea oamenilor liberi şi în acest sens, textul Constituţiei oferă toate instrumentele necesare”, a spus Alexandru Tănase, președintele Curții Constituţionale.

„Obligaţia noastră este să tratăm Constituţia nu ca un instrument al puterii de stat, ci ca un document care reflectă valorile și interesele sociale, fundamentează scopul şi direcţiile de dezvoltare a societăţii şi este garantul drepturilor şi libertăților omului”, a menționat premierul Pavel Filip.

Reprezentanţii celor trei puteri în stat au primit şi câte o constituţie protocolară. Ediţia a fost publicată cu sprijinul PNUD şi al Proiectului UE „Suport pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova”.

Constituţia Republicii Moldova a fost adoptată pe 29 iulie 1994 şi a intrat în vigoare pe 27 august a aceluiaşi an. Legea Supremă are 143 de articole.