La data de 30 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința președinților Oficiilor Teritoriale Criuleni și Ialoveni ale fostului Partid Politic „Șor”, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat.
Instanța le-a aplicat ambilor o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 4 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de conducere în partide politice sau organizații ale acestora şi de a exercita activităţi de administrare/gestionare financiară ori de organizare logistică în cadrul formaţiunilor, pe o durată de 5 ani. Pedeapsa dispusă fiind suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani.
De asemenea, a fost dispusă confiscarea de la președintele organizației teritoriale Criuleni a fostului Partid Politic „Șor” suma de aproximativ 2,9 milioane de lei, iar de la președintele  organizației teritoriale Ialoveni aproximativ 3,5 milioane de lei, fiind confiscat în folosul statului și un telefon mobil recunoscut în calitate de corp delict. Instanța a menținut sechestrul aplicat pe bunurile inculpaților la faza de urmărire penală.
Până la data devenirii definitive a sentinței, în privința acestora a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara.
Potrivit probatoriului administrat de Procuratura Anticorupție, în colaborare cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, inculpații, în calitate de președinți ai Oficiilor Teritoriale Criuleni și Ialoveni ale fostului Partid Politic „Șor” (declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19.06.2023 și radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice la data de 23.01.2024), ar fi acceptat cu bună știință, în perioada iulie – octombrie 2022, finanțarea partidului politic din partea unui grup criminal organizat, în suma totală de aproximativ 6,4 milioane de lei. Aceste mijloace financiare ar fi fost utilizate pentru achitarea protestelor organizate de partid și pentru plata salariilor necontabilizate (în plic) membrilor oficiilor teritoriale.
Inculpații au negat acuzațiile pe tot parcursul procesului.
Sentința urmează a fi contestată la Curtea de Apel Centru din motivul blândeții acesteia,  întrucât acuzatorul de stat a solicitat aplicarea unei pedepse cu închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar tip semiînchis.