Prim-ministrul Dorin Recean a cerut demiterea conducerii Agenției Achiziții Publice
Conducerea Agenției Achiziții Publice va fi demisă. Cu o solicitare în aceste sens a venit premierul Dorin Recean către Ministerul Finanțelor. Potrivit lui, astăzi achizițiile publice nu sunt eficiente.
„Solicit să demiteți conducătorul Agenției Achiziții Publice pentru că acolo astăzi achizițiile publice nu sunt nici eficiente, nici integre. Platforma online are lacune de funcționalitate și nu asigură suficientă transparență. Așa că și șeful și toată conducerea astăzi să fie demisă”, a mai spus șeful Executivului.
Conform informațiilor afișate pe site-ul Agenției, Ruslan Malai este directorul AAP, iar Valeriu Secaș și Vladimir Vornic sunt directorii adjuncți ai Agenției. Agenţia Achiziţii Publice este autoritate administrativă de specialitate din subordinea Ministerului Finanţelor, constituită în scopul monitorizării conformității desfășurării procedurilor de achiziții publice, precum și al efectuării analizei sistemului de achiziţii publice.