Primarul capitalei, Ion Ceban, reprezintă Chișinăul la un forum mondial peste Ocean
Primarul Capitalei, Ion Ceban, se află în aceste zile la un forum internațional organizat în țara sud-americană, Ecuador. Edilul-șef participă la o reuniune globală pentru egalitate de gen și implicarea femeilor în administrația locală, precum și la un forum dedicat orașelor sigure.
În cadrul unui discurs avut la Quito, Ion Ceban a declarat că municipalitatea va depune o cerere de aderare la Rețeaua globală ”Orașe Sigure”.
”În cadrul forumului am venit cu o prezentare despre situația din municipiul Chișinău și implicarea femeilor în Administrația Publică Locală, dar și în alte domenii. Am vorbit despre faptul că, în cadrul Primăriei Chișinău avem angajate foarte multe femei, suntem pentru egalitatea de gen și manifestăm toleranță zero față de orice tip de hărțuire împotriva femeilor”, a declarat Ion Ceban.
Reuniunea globală din țara sud-americană a fost organizată sub egida Organizației Națiunilor Unite. Ion Ceban a precizat pentru public că toate cheltuielile pentru deplasarea sa și a colegei sale, viceprimarul Angela Cutasevici, au fost suportate de organizatorii reuniunii.