Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, și consilierii din fracțiunea “Pentru Orhei” au prezentat planurile de dezvoltare a municipiului Orhei
O atenție specială va fi acordată în Orhei copiilor, familiilor, persoanelor în etate, persoanelor revenite străinătate și aflate în situații dificile. Despre aceasta a anunțat joi, 15 decembrie, primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, și consilierii din fracțiunea „Pentru Orhei”, din componența Consiliului municipal Orhei, în cadrul unui briefing, unde au fost prezentate planurile de dezvoltare a municipiului Orhei.
Primarul Tatiana Cociu a prezentat prioritățile bugetare pentru anul 2024, precizând că sursele financiare „vor fi utilizate transparent, iar locuitorii municipiului Orhei vor fi informați, periodic, despre investițiile făcute”.
„Bugetul municipiului Orhei pentru anul 2024 reflectă prioritățile noastre comune – investiții în infrastructură, educație, sănătate și servicii sociale. Vom crea un mediu propice pentru dezvoltarea afacerilor locale și deschiderea noilor locuri de muncă”, a menționat Tatiana Cociu.
Primarul a anunțat despre aprobarea, de către Consiliul municipal Orhei, constituit în mare parte din consilierii fracțiunii “Pentru Orhei”, a măsurilor de sprijin social, care vor facilita accesul la serviciile de apă și canalizare a persoanelor cu venituri mici.
“Au fost alocate mijloace financiare întreprinderii Apa – Canal Orhei, pentru acoperirea diferenței dintre tariful social și cheltuielile reale. Această măsură ne va permite să atenuăm din povara financiară a orheienilor, iar întreprinderea va avea posibilitatea să îmbunătățească infrastructura de apă și canalizare, asigurând servicii eficiente și durabile”, a precizat Tatiana Cociu.
De asemenea, Primăria va achiziționa în 2024 utilaje de deszăpezire și amenajarea teritoriului.
“Noile utilaje vor reduce din timpul pentru curățarea străzilor și vor minimiza perturbările în trafic. Ca urmare, curățenia în oraș, în condiții climaterice nefavorabile, va fi mai ușor de întreținut, iar viața locuitorilor va fi mai confortabilă”, a subliniat Tatiana Cociu.
În același timp, primarul a vorbit și despre două proiecte importante care vor fi inaugurate în curând.
“Pe 23 decembrie vom da startul sărbătorilor de iarnă la OrheiLand, unde va fi amenajat un patinoar grandios, reședința lui Moș Crăciun și un târg de Crăciun, unde vor fi expuse produse tradiționale ale producătorilor din raionul Orhei. De asemenea, până la sfârșitul anului, va fi dat în exploatare, după reabilitare și amenajare, cel mai vechi parc din oraș, care se întinde pe o suprafață de 7 hectare, care va include: patru instalații în formă de arbori gigantici cu iluminare decorativă, 78 de bănci noi, terenuri de joacă și sport, zone de recreere, havuz etc.”, a relatat Tatiana Cociu.
În cadrul briefing-lui, au fost prezentați noii viceprimari ai municipiului Orhei – Cristina Cojocari și Valerian Cristea, responsabili de infrastructură și, respectiv, protecția socială a populației.
„În calitate de viceprimar responsabil de infrastructură, îmi asum angajamentul să contribui la îmbunătățirea infrastructurii sociale și rutiere, la modernizarea orașului. Vom promova și implementa în continuare proiecte sustenabile, care să răspundă necesităților orheienilor și orașului Orhei. Transparența și colaborarea vor fi elemente-cheie în eforturile noastre de a transforma orașul nostru într-un loc mai confortabil”, a declarat Cristina Cojocari.
„În calitate de viceprimar responsabil de domeniul social, îmi asum angajamentul să mă asigur că fiecare locuitor se simte sprijinit și respectat. Mă voi implica în dezvoltarea programelor și inițiativelor sociale, care să răspundă nevoilor tuturor locuitorilor din municipiu, cum sunt capitalul matern, magazinele sociale, farmaciile sociale etc. Voi munci în continuare pentru a crea un mediu unde fiecare cetățean, indiferent de statut și posibilități financiare, să aibă acces la servicii sociale de calitate și să se simtă parte a unei comunități empatice, a menționat Valerian Cristea.
Reprezentantul fracțiunii “Pentru Orhei” Maxim Gorșinschi în cadrul Consiliului municipal Orhei, a vorbit despre perspectivele de dezvoltare a orașului în următorii patru ani.
“Scopul nostru este să îmbunătățim condițiile de viață în municipiul Orhei, de aceea vom continua proiectele inițiate în 2015 și implementate în ultimii ani. Sper mult să depășim neînțelegerile din cadrul Consiliului municipal Orhei și să colaborăm eficient pentru binele cetățenilor noștri”.
El a explicat motivul pentru care consilierii din fracțiunea “Pentru Orhei” au renunțat la indemnizația de participare la ședințele Consiliului municipal.
„Prin această decizie confirmăm angajamentul pe care ni l-am asumat pentru o administrare transparentă și pentru un serviciu public de calitate în interesul cetățenilor noștri. Acești bani economisiți vor fi redirecționați către proiecte și inițiative care vor aduce beneficii raionului nostru”, a spus Maxim Gorșinschi.
„Pentru Orhei” este fracțiunea majoritară din Consiliului municipal Orhei, din care fac parte 18 consilieri aleși pe listele Partidului Politic „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei”, care a desemnat candidatura Taniei Cociu la funcția de primar al municipiului Orhei.