Procuratura Anticorupție contestă sentința lui Plahotniuc: cere 25 de ani de închisoare și rejudecarea cauzei

Adrian Sirbu

Procuratura Anticorupție a depus apel împotriva sentinței de 19 ani de închisoare pronunțate pe 22 aprilie 2026 în cazul lui Vladimir Plahotniuc, considerând pedeapsa prea blândă. Acuzarea solicită casarea parțială a deciziei, rejudecarea cauzei și aplicarea unei pedepse de 25 de ani de închisoare.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, instanța de fond a confirmat vinovăția lui Plahotniuc pe baza unor probe clare, stabilind că infracțiunile au fost comise intenționat, în cadrul unei organizații criminale, cu un rol determinant de organizare și conducere. Cu toate acestea, procurorii apreciază că pedeapsa aplicată nu reflectă gravitatea faptelor.

Instanța a confirmat vinovăția inculpatului pe baza unor probe clare și a stabilit că faptele au fost comise intenționat, în cadrul unei organizații criminale. Totodată, a fost demonstrat rolul determinant al acestuia, inclusiv de organizare și conducere. Cu toate acestea, pedeapsa aplicată nu reflectă gravitatea faptelor”, se arată în poziția procurorilor.

Procuratura subliniază că infracțiunile au provocat prejudicii enorme sistemului bancar și au afectat grav economia națională, imaginea și încrederea în instituțiile statului. Acuzarea mai arată că nu există circumstanțe atenuante care să justifice o pedeapsă redusă și că instanța nu a ținut cont suficient de personalitatea inculpatului și de riscul comiterii unor noi infracțiuni.

În apel, procurorii cer și casarea parțială a sentinței în ceea ce privește refuzul confiscării sumelor de 39,2 milioane USD și 3,5 milioane Euro, argumentând că recuperarea prejudiciului și confiscarea specială sunt măsuri distincte care pot fi aplicate concomitent.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat la 19 ani de închisoare prin cumul pe mai multe capete de acuzare în dosarul fraudei bancare din 2014. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) pe 22 aprilie 2026, fiind mai mică decât cei 25 de ani ceruți inițial de procurori.

Imediat după pronunțarea sentinței, Plahotniuc a venit cu prima sa reacție publică, calificând decizia drept „dictată politic” și „triumful puterii politice asupra legii”. El a anunțat că va contesta sentința în instanțele superioare, inclusiv la nivel european.

Fostul lider al Partidului Democrat se află în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, după ce a fost extrădat din Grecia în septembrie 2025. Pe tot parcursul procesului, el și-a menținut declarațiile de nevinovăție.