Proiect PAS: Parlamentul ar putea suspenda primarii și consiliile locale. Inițiativa stârnește critici dure
Activitatea administrației publice locale din Republica Moldova, inclusiv a primarilor și consilierilor, ar putea fi suspendată prin decizie a Parlamentului, în anumite condiții, potrivit unui proiect de Cod privind organizarea și funcționarea Legislativului, propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).
Inițiativa a fost discutată luni, 23 martie, în cadrul consultărilor publice desfășurate în Parlament, care au durat aproape trei ore și au generat reacții critice din partea aleșilor locali și a unor formațiuni politice.
Potrivit proiectului, Parlamentul ar urma să supravegheze activitatea autorităților publice locale pentru a se asigura că acestea respectă Constituția și legislația în vigoare. Cea mai controversată prevedere este însă articolul 171, care permite suspendarea activității autorităților locale în cazul unor încălcări deliberate ale legii sau dacă acțiunile acestora ar pune în pericol securitatea statului.
Procedura presupune mai multe etape: sesizarea instanțelor de contencios administrativ de către oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat, constatarea circumstanțelor, transmiterea dosarului către Guvern și, în final, decizia Parlamentului. În cazul unei suspendări, Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova ar urma să organizeze alegeri anticipate.
Proiectul a fost criticat de primarul capitalei, Ion Ceban, vicepreședinte al Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), care a acuzat guvernarea că ar încerca să introducă un mecanism de demitere a primarilor „după bunul plac”. Edilul a calificat inițiativa drept o „atitudine dictatorială” și a comparat-o cu practici din regimuri autoritare.
La rândul său, directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, a atras atenția că prevederile sunt prea vagi și ar putea fi utilizate ca instrument de presiune asupra administrației locale.
Critici au venit și din partea altor partide. Partidul Social Democrat European a acuzat guvernarea că ar încerca să subordoneze politic primarii, iar Partidul Național Moldovenesc a avertizat asupra unui „precedent periculos” cu potențial de derapaje autoritare.
De cealaltă parte, deputatul PAS Vasile Grădinaru a declarat că toate observațiile formulate în cadrul consultărilor vor fi analizate, iar articolul controversat ar putea fi modificat sau chiar exclus.