Provocări în regiunea necontrolată a Republicii Moldova! Autoritățile, în stare de alertă

Redacția Liber TV

Două explozii au fost înregistrate marți dimineață în orașul Maiak din regiunea Grigoriopol.

Potrivit autorităților nerecunoscute din stânga Nistrului, s-au produs două explozii în localitatea Maiak, raionul Grigoriopol din regiunea transnistreană: prima la ora locală 06:40, iar cea de-a doua la 07:05. La fața locului au intervenit miliția din Transnistria și pompierii.

Miliția din Grigoriopol a încercuit teritoriul centrului de radio și televiziune Maiak, iar geniștii au început examinarea zonei.

Conform datelor disponibile la ora 9:00, nu funcționează două cele mai mari antene. Ambele transmiteau posturi de radio din Federația Rusă”, se arată în declarația așa-zisului minister de interne din regiunea separatistă Transnistria, care mai precizează că nu au fost înregistrate victime.

Centrul „Maiak” a fost construit la sfârșitul anilor 60. Antena are circa 100 de metri și este capabilă să transmită unde la distanțe foarte mari. Aceasta se rotește în jurul axei sale.


În seara de 25 aprilie, în sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol, așa numitul MGB, a avut loc o explozie. Presa ucraineană spune că din imaginile de la locul exploziei din Tiraspol se vede un tub de la lansatorului de grenade rusesc „Tavolga”. Astfel de arme sunt utilizate doar în Rusia și Transnistria, precum și în Iordania, și în Gabon.

Ulterior, Biroul politici de reintegrare a emis o notă informativă prin care îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu incidentul care s-a produs astăzi în oraşul Tiraspol.