PSDE propune un pact național, astfel încât, indiferent de viziuni și particularități, integrarea europeană să devină un deziderat comun
Partidul Social Democrat European (PSDE) propune un pact național, astfel încât, indiferent de viziuni și particularități, integrarea europeană să devină un deziderat comun “și să lucrăm cu toții în această direcție”, se arată într-un comunicat al formațiunii.
Potrivit PSDE, Summit-ul Consiliului Uniunii Europene, la care urmează să se decidă începerea negocierilor cu Ucraina și Republica Moldova privind aderarea la UE, este urmărit cu maximă atenție de toată Europa. Cele mai mari așteptări le au, desigur, cetățenii ucraineni și cei moldoveni, vizați direct de această decizie.
“Totuși, înțelegem complexitatea acestor procese și trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu, iar un eventual insucces, la această etapă, n-ar trebui să ne descurajeze, ci, dimpotrivă, să ne mobilizeze și să ne determine să fim și mai hotărâți în direcția integrării în marea familie europeană.
Partidul Social Democrat European, ca partid proeuropean rămâne ferm pe pozițiile sale și va depune, în continuare, eforturi ca drumul nostru către UE să devină unul ireversibil. Mai mult, îndemnăm clasa politică, societatea civilă și toate vocile influențe din societatea noastră să facem un pact național, astfel încât, indiferent de propriile viziuni și particularități, integrarea europeană să devină un deziderat comun și să lucrăm cu toții în această direcție.
Le mulțumim tuturor partenerilor și prietenilor noștri din Uniunea Europeană, care ne sprijină și fac tot posibilul ca Republica Moldova să-și atingă acest obiectiv. Totodată, apreciem enorm efortul depus de România, ca să ne ajute în acest parcurs, ceea ce ne confirmă încă odată, că nu suntem singuri și avem pe cine ne baza.
Republica Moldova este o țară europeană, iar locul ei este în marea familie a Uniunii Europene!”, se spune în declarația PSDE.