
Reacția Ministerului de Externe de la Chișinău la declarațiile lui Lavrov: Fac parte din retorica amenințătoare a Rusiei
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene respinge categoric declarațiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care a acuzat Occidentul în cadrul unui interviu că ar pregăti R. Moldova să urmeze scenariul Ucrainei și să devină o anti-Rusie. Reacția vine din partea purtătorului de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă.
”Respingem categoric declarațiile șefului diplomației ruse, care nu corespund adevărului și fac parte din retorica amenințătoare deja bine cunoscută a diplomației ruse. Ținem să amintim părții ruse că drumul pe care merge R. Moldova este calea aderării la Uniunea Europeană. Acesta este proiectul de țară susținut de cetățeni. R. Moldova ca stat și moldovenii indiferent de preferințele politice sau geopolitice își doresc Pace, Libertate și Democrație. Vom aprecia ca toate țările lumii, inclusiv Federația Rusă, să respecte decizia poporului nostru. R. Moldova și-a ales clar viitorul, iar acest viitor este parte a lumii libere” a subliniat Vodă.
Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Republica Moldova
Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”
MDL: MD75VI022240300000083MDL
USD: MD16VI022240300000068USD
EUR: MD25VI022240300000063EUR
RON: MD60VI022240300000011RON
SWIFT: VICBMD2X416
România
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU