Reacţia SUA după anularea alegerilor prezidențiale din România. Washingtonul îndeamnă la calm şi la susţinerea „ordinii constituţionale”

Adrian Sirbu

Statele Unite reacționează după anularea de către Curtea Constituțională a alegerilor prezidențiale din România și realuarea acestora de la zero. Reprezentanţii Departamentului de Stat american transmit că sunt alături de poporul român şi că au încredere în instituţiile şi procesele democratice ale ţării, inclusiv în investigaţiile privind „influenţa străină malefică”. Totodată, Washingtonul îndeamnă la calm şi la susţinerea „ordinii constituţionale a României”, fără „ameninţări cu violenţa şi intimidare”.

Departamentul de Stat american spune că „a luat act” de decizia Curții Constituționale a României cu privire la alegerile prezidenţiale din România. „Statele Unite îşi reafirmă încrederea în instituţiile şi procesele democratice ale României, inclusiv în investigaţiile privind influenţa străină malefică. Integritatea alegerilor din România este primordială pentru democraţia greu câştigată de români”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

„Statele Unite sunt alături de poporul român, care se confruntă cu o situaţie fără precedent privind integritatea alegerilor sale. Românii trebuie să aibă încredere că alegerile lor reflectă voinţa democratică a poporului român şi sunt lipsite de influenţe străine răuvoitoare menite să submineze corectitudinea alegerilor lor. Poporul român este cel care alege pe cine alege. Nici o altă ţară sau actor străin nu are acest drept”, subliniază Departamentul de Stat în declaraţia sa. În final, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american „face apel la toate părţile să susţină ordinea constituţională a României” şi să se angajeze într-un proces democratic „paşnic, lipsit de ameninţări cu violenţa şi intimidare şi care să reflecte voinţa democratică a poporului român”.

Declaraţia Departamentului de Stat vine după ce miercuri, aceeaşi instituție avertiza România asupra “consecințelor negative grave” ale distanţării ţării de Occident şi sublinia că „progresele obţinute cu greu de România în ancorarea sa în comunitatea transatlantică nu pot fi puse sub semnul întrebării de actori străini care încearcă să devieze politica externă a României de la alianţele sale occidentale”.