Republica Moldova are procuror general. Ion Munteanu a depus jurământul

Adrian Sirbu

Astăzi, la sediul Procuraturii Generale a avut loc ceremonia solemnă de numire în funcție a noului Procuror General, Ion Munteanu, selectat prin concursul organizat de Consiliul Superior al Procurorilor. Conform procedurii legale, numirea în funcție are loc, urmare a emiterii decretului prezidențial în acest sens.

Evenimentul a reunit procurori din întreaga țară, membrii Consiliului Superior al Procurorilor, reprezentanți ai mass-media și alți invitați. Ceremonia a debutat cu depunerea jurământului de către noul Procuror General, urmată de alocuțiunile Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu și a Procurorului General, Ion Munteanu.

În cadrul discursului său, noul Procuror General a subliniat angajamentul său ferm pentru o justiție echitabilă și transparentă, respectarea principiilor legalității și imparțialității, evidențiind obiectivele și prioritățile pentru mandatul său.

Totodată, Munteanu a făcut apel la procurorii din țară să se consolideze și să fie „conștienți” de situația în care se află țara. „Să livrăm la maxim, să asigurăm continuarea investigațiilor pe care le avem și să conștientizăm pericolul cu care se confruntă la moment Republica Moldova”, a declarat Ion Munteanu.

Președinta a felicitat noul Procuror General și a exprimat încrederea în capacitatea instituției de a lupta cu corupția, element determinant pentru consolidarea statului de drept.

După ceremonia oficială, Procurorul General a făcut declarații de presă, detaliind viziunea sa asupra viitorului instituției și dinamica alinierii Procuraturii la standardele internaționale.