Românii votează masiv la alegerile prezidențiale. Peste 2 milioane de români au pus ştampila pe buletinul de vot

Adrian Sirbu

Peste 2 milioane de români au votat până la ora 11.00 la alegerile prezidențiale. Prezența la nivel național a ajuns la 12% din totalul alegătorilor înscriși pe liste.

Conform statisticilor oficiale, până la ora 11.00 au votat 2.127.142 de români. Este vorba despre 1.627.582 de votanți pe liste permanente, 488.345 de votanți pe liste suplimentare și de 6.988 de votanți cu urna mobilă.

Statistica mai arată că se menține tendința unei participări mult mai active în zonele urbane decât în mediul rural. Cea mai mare prezență este în sudul României în timp ce în nord aceasta este aproape la jumătate.

Un român în vârstă de 100 de ani a votat sâmbătă la o secție din Munchen, potrivit Ministerului Afacerilor Externe. ”Implicare, determinare, vot! O nouă lecție de participare la viața civică, la vârsta de 100 de ani – München, Germania”, este mesajul MAE, care însoţeşte fotografia românului, pe Facebook.