aa

Săptămâna viitoare va fi dezbătută MOȚIUNEA DE CENZURĂ împotriva Guvernului Filip

Olesea Coragău

„A fost luată decizia ca în ziua de miercuri, 27 iulie, să se organizeze o ședință suplimentară a Parlamentului pentru a dezbate moțiunea de cenzură care a fost depusă împotriva Guvernului de către fracțiunea Partidului Socialiștilor, Partidul Liberal Democrat din Moldova și Partidul Comuniștilor. După moțiunea de cenzură se vor examina și se vor dezbate celelalte moțiuni simple”, a menționat speakerul Andrian Candu.

Potrivit lui, săptămâna viitoare se vor desfășura ultimele două ședințe din sesiunea curentă. În zilele de joi și vineri pe ordinea de zi a ședințelor Parlamenului vor fi incluse peste 40 de chestiuni ce vor viza diferite domenii.

Andrian Candu a mai anunțat și faptul că luni, 25 iulie, se va desfășura o şedinţă specială a platformei parlamentare ce ţine de subiectul reglementării conflictului transnistrean.

„La ședință va participa viceprim-ministru pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, dar și restul membrilor acestei platforme, pentru a pune în discuție subiectele dezbătute în cadrul negocierilor în formatul „5+2” ce au avut loc la Berlin, dar și temele discutate în cadrul reuniunii din Bavaria. Vor fi examinate progresele înregistrate în acest sens”, a spus președintele Legislativului, Andrian Candu.