„Scandal artificial, cu conotație politică”. Cum comentează Diana Cazacu, fiica deputatei Victoria Cazacu, dosarul în care este vizată

Ala Găină

 „Scandal artificial, cu conotație politică, care are la bază interese și frustrări personale ale unor oameni”. Astfel comentează Diana Cazacu, fiica ex-deputatului PAS, Victoria Cazacu, care are statut de bănuit în dosarul de corupție de la Aeroport. Aceasta neagă acuzațiile și susține că ar fi vorba de un dosar fabricat.

Funcționara vamală a declarat că, la sfârșitul anului trecut, ex-directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan, ar fi discutat despre o potențială candidatură a sa la funcția de șefă a postului vamal de la aeroport.

„În toamna anului trecut fostul director al Serviciului Vamal, Igor Talmazan a discutat candidatura mea la postul vamal de la aeroport. Or, actualul șef a răspândit vești printre colegi că eu pretind la fotoliul lui. Respectiv, imediat am simit o schimbare de atitudine față de mine și deja intuiam că mi se pot înscena diferite surprize neplăcute”, a declarat Cazacu într-un briefing de presă.

Aceasta a adăugat că mama sa, care a fost dată deja afară din fracțiunea PAS, nu are nicio legătură cu activitatea sa.

„Este regretabil că în urma perchezițiilor au pornit atacuri publice împotriva mea și a familiei mele, în special împotriva ex-deputatei PAS Victoria Cazacu. Ea nu are nicio atitudine cu activitatea mea în instituțiile statului. Eu răspund pentru faptele mele personal, nu răspunde mama pentru mine”, a mai spus ea.

Cazacu a spus că și fostul șef al Serviciului Vamal, Igor Talamazan a fost jertfa luptelor din culise, ceea ce l-a și făcut să demisioneze.

Săptămâna trecută mascații de la CNA au descins la Aeroportul Chișinău într-un dosar de corupție. Este vorba de Diana Cazacu, Ion Mudreac, fiul deputatului Radu Mudreac și Constantin Brașovschi fiul fostului deputat PD Gheorghe Brașovschi.