Tatiana Răducanu, membru al Comisiei Pre-Vetting și Vetting, și-a anunțat demisia după ce șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin a expediat o scrisoare către mai mulți judecători, procurori și membri ai societății civile.
În scrisoare se menționează că Procuratura Anticorupție recent a inițiat o investigație referitor la presupuse acte de corupție și, în mod excepțional de la procedura ordinară care menține confidențialitatea unui proces penal, Veronica Dragalin a considerat necesar să-i informeze pe mai mulți judecători, procuror și reprezentanți ai societății civile despre unele circumstanțe depistate în această investigație care ridică o suspiciune despre un actual membru al Comisiei Pre-Vetting, Tatiana Răducanu, și anume, că aceasta este apropriată și a acționat în interesele lui Veaceslav Platon și lui Aureliu Colenco, actualul avocat principal care reprezintă interesele lui Ilan Șor.
Cu o reacție a venit deputata PAS, Veronica Roșca.
”În adresa Comisiei Juridice, Numiri și Imunități a parvenit cererea de demisie din calitatea de membră din ambele comisii de vetting a dnei Tatiana Răducanu. Indiferent cât de tare se opun corupții din sistem, procesul de evaluare a integrității procurorilor și judecătorilor va continua”, a anunțat Veronica Roșca, președintele Comisiei de profil.