Șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, ar fi persoana despre care Avocatul Poporului, Ceslav Panico, spunea că ar fi solicitat „modificarea unui raport”

Adrian Sirbu

Șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, ar fi persoana despre care Avocatul Poporului, Ceslav Panico, spunea că ar fi solicitat „modificarea unui raport”, scrie AGORA. La mijlocul replicilor dintre cele două instituții ar fi un caz de suicid care s-a produs la Izolatorul de detenție preventivă al Inspectoratului de Poliție Cimișlia.

Totuși Cernăuțeanu insistă ca Avocatul poporului să precizeze dacă se referă la scrisoarea pe acest subiect adresată de IGP.

Dacă se referă la această scrisoare care este adresată instituțional – din numele IGP către Oficiul Avocatului Poporului, prin care se cere rectificarea unor erori strecurate într-un raport, atunci menționez că nu am contestat raportul în ansamblu, dar am contestat unele aspecte expuse. Ori astfel de instituții nu trebui să admită terminologii nonjuridice în rapoartele de activitate. Atâta timp cât într-un raport se expune sintagma „suicid dubios”, iar la această cauză Procuratura s-a expus că n-a fost nicio încălcare și nu s-a constat niciun dubiu, este regretabil că Avocatul Poporului face astfel de declarații”, a spus pentru AGORA Viorel Cernăuțeanu.

A doua persoană la care face referire Panico ar fi ministrul Muncii și Protecției sociale care ar fi solicitat consultanță.

Alexei Buzu confirmă că a solicitat o discuție cu Avocatul poporului.

Asta pentru a vedea cum putem avea procese prin care putem preveni încălcările drepturilor omului în centrele de plasament gestionate de către minister”, punctează ministrul.

La 19 ianuarie, Ceslav Panico a scris că a primit două scrisori de la un șef de instituție și de la un ministru.

În primul email, conducătorul/ministrul primului domeniu de activitate, vine cu propunerea de a avea discuții comune în vederea schimbării situației și remedierea unei probleme la nivel sistemic, pentru a preveni încălcarea drepturilor omului într-un domeniu în care Oficiul Avocatului Poporului a constatat mai multe chestiuni problematice de fapt, se dorește clar inteția conducătorului de a îmbunătăți situației în domeniul său..

În al doilea email, conducătorul/minstrul celuilalt domeniu, vine mai că nu cu o somație și o negare a constatărilor identificate de către Oficiul Avocatului Poporului și cu solicitarea de a modifica raportul de constatare. Drept că, mie nu îmi este clar din scrisoare/email dacă se dorește mai mult îmbunătățirea situației din acel domeniu sau, pur și simplu, este o „încercare” de a ocoli noțiunea de imixtiune în activitatea Avocatului Poporului, care apropo este o instituție de rang internațional și constituțional”, scria Ceslav Panico.