Șeful SIS, Alexandru Musteață: „Sumele alocate de Federația Rusă pentru destabilizarea Republicii Moldova depășesc 1 miliard de lei”
Sumele alocate de Federația Rusă pentru destabilizarea Republicii Moldova depășesc 1 miliard de lei. Dezvăluirea a fost făcută de șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, care a relatat, într-o conferință de presă, schemele utilizate de grupul criminal Șor, prin intermediul Kremlinului, de a influența alegerile din Republica Moldova. Mai mult, Musteață spune că în lunile februarie-martie, 500 de persoane străine urmau să organizeze o lovitură de stat.
Potrivit lui Alexandru Musteață, începând cu a doua jumătate a anului 2022, a fost pregătit un scenariu subversiv de imixtiune externă, cu scopul înlăturării violente a guvernării și preluarea controlului politici de către grupările criminale subordonare altor țări. Mai exact, este vorba de trei etape. La prima etapă au fost atacuri constante asupra instituțiilor de stat și orânduirii sociale, lansate odată cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei. La a doua etapă au fost încercări de a genera dezordini în masă, haos, violență și blocarea instituțiilor de stat la indicația unor servicii speciale din afara țării prin intermediul lui Ilan Șor și partidului politic condus de acesta la acel moment.
„Am fost informați de partenerii străini despre planurile de preluare forțată a Guvernului cu implicarea a 500 de cetățeni străini cu pregătire militară în februarie-martie curent. Ulterior, din cauza deconspirării planului străin au fost tentative de recrutare pe teritoriul țării a unui număr mare de bărbați, care au fost instruiți să realizeze acțiuni de luptă de stradă cu organele poliției. Toate aceste acțiuni erau coordonate local de către exponenții PP Șor”, a declarat Alexandru Musteață.
Cea de-a treia etapă vizează compromiterea proceselor electorale. Potrivit lui Musteață, în contextul alegerilor locale, SIS a identificat activități de influențare a scrutinului din 5 noiembrie.
„Coruperea proceselor electorale are loc în toate localitățile Republicii Moldova. Avem documentate peste 160 de volume de dosare penale, dintre care 63 au fost trimise în judecată de către organele competente. Sunt implicați mii de polițiști și ofițeri anticorupție în procesele de stopare a acestor acțiuni de corupere. Știu că cetățenii așteaptă să oprim toate aceste fenomene imediat, dar la cât de ample și generalizate sunt, la ce proporții au ajuns riscăm să nu avem poliție pe drumuri. Noi nu putem lăsa străzile goale și oamenii fără protecție din cauza că cineva își bate joc de legea din Republica Moldova”, spune șeful SIS.
În total, Partidul „Șansă” are înregistrați peste 600 de candidați, despre care șeful SIS spune că „se prezumă că toți ar fi primit, în cadrul campaniei electorale, bani de proveniență ilicită”.
„În dosarul penal privind finanțarea ilegală a partidului au fost captate date în privința utilizării de către grupul criminal Șor a circa 200 de milioane de lei, bani utilizați inclusiv pentru finanțarea protestelor stradale și destabilizărilor din țâră în anul 2022 și 2023. Aici vorbim despre suma care s-a reușit a fi documentată corespunzător, pe când datele operative indică asupra sumei de peste 400 de milioane de lei. Doar în ultimele luni au fost documentate și identificate peste 90 de milioane de lei destinate coruperii alegătorilor concurenților electoral și finanțare ilegală a campaniei electorale. Estimările făcute de verificările operative și conform datelor de la parteneri arată că sume alocate de FR pentru destabilizarea republicii Moldova sunt peste 1 miliard de lei”, a mai precizat Alexandru Musteață.
În acest sens, SIS a expediat toate informațiile adunate până acum instituțiilor competente și a cerut să fie luată o decizie, „pentru a nu admite compromiterea alegerilor și influențarea lor prin corupere politică”.
„Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent. Manipularea, propaganda și dezinformarea, tentativa de schimbarea a guvernului prin violențe, atacuri cibernetice, alarme false cu bombă, tentativa de a intra în țară a cetățenilor străini cu pregătire militare cu scop de a realiza operațiuni subversive, finanțarea masivă a unui grup criminal organizat care corupe alegătorii cumpără deputați și lideri politici, cumpără candidați – totul pentru a compromite întreg sistemul de guvernare democratică în Republica Moldova pentru a o trece în zona de influență a Federației Ruse,. În acest context, se cer acțiuni imediate și decisive din partea autorităților constituționale ale statului, Raportul detaliat pregătit de Serviciu a fost expediat în adresa beneficiarilor legali, inclusiv procuraturii generale, CEC și CNA, Acest raport, de comun cu anexele sal va fi disponibil online pentru toată lumea, în cel mai scurt timp. Raportul respectiv a fost expediat înainte de a ieși în conferința de presă. Ulterior, vor fi discuții cu instituțiile de stat care vor fi acțiunile ulterioare în baza acestui raport elaborat de SIS”, spune șeful SIS.
Anterior, Serviciul de Informații și Securitate a propus suspendarea licenței de emisie a șase posturi TV controlate direct sau indirect de Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc, în vederea consolidării securității naționale în contextul războiului hibrid. Propunerea a fost susținută de CSE în aceeași zi. La fel, SIS a dispus, pe 30 octombrie, închiderea a 31 de portaluri web, dintre care 21 controlate de Moscova.