Șeful Sputnik Moldova, Vitali Denisov, expulzat din Republica Moldova

Ala Găină

Șeful Sputnik Moldova, Vitali Denisov, a fost expulzat din Republica Moldova. Potrivit Inspectoratului General al Migrației, interdicția a fost aplicată pe un termen de 10 ani pentru implicare în treburile interne ale Republicii Moldova, fapt ce pune în pericol securitatea informațională a țării. Denisov a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit autorităților, în conformitate cu Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova, o persoană poate fi declarată indezirabilă dacă a desfăşurat, desfăşoară ori în privinţa acesteia există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

„Un cetățean rus în vârstă de 56 ani, conform actului emis de către Inspectoratul General pentru Migrație, a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova pentru o perioadă de zece ani. Conform procedurilor persoana a fost îndepărtată sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova. Măsura de îndepărtare a străinului a fost dispusă în legătură cu implicarea acestuia în treburile interne ale Republicii Moldova, fapt care pune în pericol securitatea informațională a țării noastre”, se arată în comunicatul Inspectoratului General al Migrației.

La rândul său, redacția Sputnik Moldova spune că Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost înștiințat pe marginea acestui caz.

„Acestuia nu i s-a permis nici măcar să-și împacheteze lucrurile sau să-și ia animalele de companie. Vitalii Denisov a primit interdicție de intrare în Republica Moldova pentru o perioadă de zece ani. Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost înștiințat”, precizează Sputnik Moldova.

Cetățeanul rus, Vitali Denisov, activa în calitate de conducător al „Sputnik Moldova” din martie 2023. În luna februarie 2022, site-ul redacției Sputnik, a fost blocat de Serviciul de Informații și Securitate. Totuși, pagina Sputnik de pe Facebook a rămas în continuare activă, iar jurnaliștii Sputnik continuă să posteze știri pe aceasta.