Separatiștii de la Tiraspol se plâng la ONU și OSCE pe Republica Moldova: „Vă îndemnăm să influențați conducerea RM pentru a opri șantajul lor energetic și economic”

Ala Găină

Așa-zisul lider al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a expediat o scrisoare către Organizația Națiunilor Unite (ONU) și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), în care anunță despre criza din stânga Nistrului, astfel acuzând conducerea Republicii Moldova, de un „șantaj economic și energetic”, scrie Krasnoselski, în mesajul adresat liderilor organizațiilor, Antonio Guterres și Helga Maria Schmid.

Autoritățile transnistrene solicită ajutor în rezolvarea crizei economice din Transnistria, care se agravează pe zi ce trece.

În scrisoare scrie:

Moldova, încălcând flagrant contractul, a urmat calea retragerii ilegale a gazelor destinate Transnistriei. În loc de 3,9 milioane de metri cubi de gaz pe zi, primim 2,3 milioane de metri cubi.

Din cauza acțiunilor ilegale ale Republicii Moldova, în economia Transnistriei a fost introdusă starea de urgență, au fost oprite întreprinderile de importanță sistemică și a fost redusă temperatura în localuri. Furnizarea de energie electrică către Moldova, care era cea mai importantă sursă de venit pentru bugetul transnistrean, a fost forțată să se oprească”.

Chișinăul, oficial pune tot felul de obstacole în calea activității economice a Transnistriei, limitează aprovizionarea regiunii noastre cu mărfuri esențiale, inclusiv medicamente și produse, și pune presiune asupra entităților de afaceri din stânga Nistrului. Din 28 februarie a acestui an, și până în prezent, toate punctele de control de la frontieră dintre Transnistria și Ucraina au fost închise, ceea ce are un impact extrem de negativ asupra libertății de circulație a mărfurilor și a persoanelor”, se arată în scrisoare.

Din 1 decembrie 2022, Gazprom va furniza Moldovei cu 56,2% mai puțin gaz decât este prevăzut în contract. O declarație în acest sens a fost făcută de secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Constantin Borosan, pe 22 noiembrie.