
Sergiu Prodan pleacă de la Ministerul Culturii: „Voi reveni la munca de creație. Filmul meu nu mai poate aștepta”
Ministrul în exercițiu al Culturii, Sergiu Prodan, a anunțat că nu-și va continua mandatul în noul Guvern al Republicii Moldova. După patru ani în fruntea Ministerului Culturii, Prodan a declarat marți, 21 octombrie, că își dorește să revină la munca de creație și să finalizeze un proiect cinematografic la care lucrează de mai mult timp.
„Am un film care este pe ultima sută de metri, suspendat de patru ani. El nu va rezista încă patru ani. Deci, categoric, voi termina filmul. Pentru asta am nevoie de concediu. Revenirea la munca de creație este dorința mea cea mai mare acum”, a spus Prodan în cadrul conferinței de presă dedicate bilanțului activității sale.
Oficialul a afirmat că se retrage din funcție „împlinit și cu mândrie”, menționând că, în ultimii ani, au fost înregistrate investiții-record în cultură și patrimoniu, iar instituția pe care a condus-o a lucrat pe baza unei viziuni sustenabile, care urmează să fie consolidată prin Strategia Națională pentru Cultură și Patrimoniu 2025–2035.
Totodată, Prodan a recunoscut că mandatul său nu a fost lipsit de greșeli, dar a subliniat că prioritățile Ministerului s-au axat pe sprijinul acordat oamenilor din domeniul culturii, nu pe infrastructură.
„Ne-am concentrat în acești patru ani, în limita alocațiilor bugetare disponibile, pe grija față de oameni. Bugetul pentru tot domeniul culturii a fost comparabil cu suma necesară pentru construcția unei noi filarmonici”, a declarat ministrul.
Referindu-se la ultimele trei decenii din sectorul cultural, Sergiu Prodan a vorbit despre o „perioadă de Ev Mediu și mimare a legalității”, punctând că doar prin asumare și respectarea legii se poate depăși stagnarea.
Sergiu Prodan a fost numit ministru al Culturii în august 2021, în Guvernul condus de Natalia Gavrilița, și și-a continuat activitatea în Cabinetul Dorin Recean.