Sondaj iData: Trei partide ar accede în Parlament în cazul unor alegeri
Peste 24% din respondenți și-ar da votul pentru partidul de guvernământ, PAS, în cazul unor alegeri parlamentare. Practic de două ori mai puțini alegători ar avea PSRM – 13%. Pentru Partidul Politic Șansă ar vota 12%, iar pentru MAN și-ar da votul mai puțin de 5% din alegători, adică sub pragul electoral, arată Barometrului iData, prezentat în cadrul unei conferințe de presă la IPN. Nu ar vota peste 12% din alegători, sunt indeciși 15% iar 5% nu au răspuns.
Dintre cei deciși, pentru PAS ar vota 53,5%, pentru PSRM – 19%, pentru Partidul politic Șansă – 17,8%, iar pentru MAN – 7,2%, fiind singurele formațiuni politice care depășesc pragul de 5%.
Potrivit directorului iData, Mihai Bologan, respondenților le-a fost propusă o listă cu cei mai populari politicieni, la care aceștia au indicat-o pe Maia Sandu – 24,2% ca fiind politicianul în care au cea mai mare încredere. Președinta țării este urmată de Ilan Șor – 10,5% și Igor Dodon –10,2%. Fiecare al cincilea respondent nu are încredere în niciun politician. De asemenea, Maia Sandu a fost indicată (întrebare deschisă) ca fiind și cel mai activ politican din ultimele 30 de zile, urmată de Ion Ceban și Ilan Șor.
Potrivit Barometrului, peste 35% din respondenți consideră că lucrurile în Republica Moldova merg într-o direcție corectă. 50% consideră că lucrurile merg într-o direcție greșită. 15% nu au știut cum să răspundă la această întrebare. Geografic vorbind, peroanele din regiunea de centru a țării, zona Călărași, Hâncești, Cimișlia consideră că lucrurile merg mai degrabă într-o direcție corectă. Mai mulți locuitori consideră că lucrurile merg într-o direcție greșită la Comrat, Ungheni, Bălți, Râșcani, Fălești.
56% din respondenți pledează pentru aderarea țării la Uniunea Europeană, peste 32% au spus că sunt împotrivă, iar 12% nu au știut sau nu au vrut să răspundă la întrebare. Pentru aderarea la UE sunt în special regiunile din centrul țării, iar euro-scepticii sunt la Comrat, da rși în regiunea de nord a țării.
53% sunt împotriva aderării Republicii Moldova la NATO, iar 30% ar vota pentru aderare. 17% din respondenți nu au o opțiune la acest subiect.
Cel mai important eveniment al lunii noiembrie, potrivit respondenților, au fost alegerile locale, fapt menționat de 33,6% din respondenți, dar și protestul agricultorilor, remarcat de 10,1% dinte respondenți. Circa 73% sunt mulțumiți de alegerea făcută în privința primarului localității, iar 21% sunt nemulțumiți. Cei mai mulțumiți sunt cei din Leova, Cimișlia, Ungheni, Călărași. Cei mai nemulțumiți sunt cei din Bălți, Anenii Noi, Căușeni și Comrat. Totodată, mai puțini oameni, 41% sunt mulțumiți de cum s-a votat la nivel de municipiu sau raion și circa 35% sunt mulțumiți la acest capitol.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 997 de persoane din 387 de localități. Perioada de culegere a datelor a fost 2-15 decembrie, iar eroarea maximă de eșantionare este 3,1%.