
SUA anulează alocarea a 6 milioane de dolari pentru dezvoltarea turismului vitivinicol în Republica Moldova
Statele Unite ale Americii anulează un program în valoare de șase milioane de dolari, destinat promovării vinurilor moldovenești și a turismului vitivinicol în R. Moldova. Despre acest lucru a anunțat Departamentul de Stat al SUA în data de 23 mai.
„Șase milioane de dolari pentru promovarea industriei vinului și a turismului în Moldova: ANULAT”, se arată într-un mesaj publicat pe X, însoțit de o imagine cu harta R. Moldova și câteva sticle de vin.
Amintim că, la 20 ianuarie 2025, președintele american, Donald Trump, a ordonat suspendarea programelor de asistență externă a SUA pentru un termen de 90 de zile. Peste aproape o lună, la 7 februarie, Trump a scris pe rețeaua sa socială Truth Social că Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională trebuie să fie închisă, invocând faptul că aceasta a cheltuit bani în mod fraudulos, iar corupția a ajuns „la un nivel nemaivăzut”.
În martie, Statele Unite au anunțat anularea a 83% din programele finanțare de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Anunțul a fost făcut de secretarul de stat american Marco Rubio, potrivit căruia, în total, au fost anulate 5.200 de contracte, prin care ar fi fost cheltuiți „zeci de miliarde de dolari” în scopuri care nu corespund intereselor naționale ale SUA.