Teleradio-Moldova a refuzat să difuzeze un spot cu Renato Usatîi, pentru că ar fi militat împotriva LGBT. Reacția instituției
Teleradio Moldova, radiodifuzorul național a refuzat plasarea unui spot de prezentare a platformei electorale a candidatului la funcția de președinte, Renato Usatîi. Potrivit unui comunicat emis de Partidul Nostru, motivul refuzului este faptul că spotul conține fraza lui Renato Usatîi „eu sunt pentru interzicerea propagandei LGBT în școli”. Usatîi anunță că va contesta decizia la Curtea de Apel Chișinău.
Mai exact, TRM a solicitat ca Usatîi să excludă sintagma „eu sunt pentru interzicerea propagandei LGBT în școli”. Politicianul a anunțat despre aceasta în cadrul întâlnirii cu cetățenii. Drept răspuns la scrisoarea televiziunii, Usatîi a menționat că „mai repede se va exclude toată conducerea Republicii Moldova decât el își va schimba poziția privind acest subiect”.
„Eu vă spun un lucru. Mai repede se va exclude toată conducerea Republicii Moldova decât eu să schimb poziția ce ține de interzicerea propagandei LGBT în școli. Mai bine nu o să avem spot la televizor, a să merg să discut cu oameni în toată țara, dar eu n-am să merg după formula cuiva”, a declarat Renato Usatîi.
De altă parte, directorul Teleradio Moldova, Vlad Țurcanu, susține că postul național de radio nu a anulat și nu a interzis mesajul electoral al lui Usatîi, ci doar l-a pus în discuție cu pretendentul la funcția de șef al statului și membrii Comisiei Electorale Centrale. Reacția a fost publicată pe rețelele de socializare la scurt timp după ce politicianul a anunțat decizia Radio Moldova și a declarat că va merge în instanță pentru a o contesta.
„Punctul 41 din Regulamentul citat prevede că „în programele cu caracter electoral este interzisă incitarea la discriminare”. În plus, având în vedere că acest subiect a fost folosit în trecut în scop de manipulare, dezinformare și de promovare a știrilor false, TRM i-a solicitat respectuos concurentului electoral în cauză să elimine sintagma respectivă din mesaj. Totodată, l-a informat că în caz contrar va solicita Comisiei Electorale Centrale să se pronunțe pe marginea acestui subiect”, a declarat Vlad Țurcanu.
Mai mult, directorul instituției publice a audiovizualului precizează faptul că TRM va continua să verifice conținutul tuturor mesajelor de promovare electorală și a spoturilor de publicitate electorală.