Televiziunile din Moldova, obligate să furnizeze cel puțin 10% din timpul de emisie “conținutului audiovizual european”
Furnizorii posturilor de televiziune urmează să aloce cel puțin 10% din timpul de emisie operelor audiovizuale europene ale producătorilor independenți din Republica Moldova, începând cu 22 iunie 2024, menționează Consiliul Audiovizualului într-un comunicat de presă, citat de IPN.
Prevederea respectivă din Codul serviciilor media audiovizuale presupune rezervarea a cel puțin 10% din timpul de emisie al fiecărui serviciu media, operelor europene create de producătorii independenți din țară. În această cotă nu se include timpul alocat știrilor, evenimentelor sportive, jocurilor, publicității, serviciilor de teletext și teleshoppingului.
Consiliul Audiovizualului și-a stabilit în Planul de acțiuni pentru acest an monitorizarea respectării acestei norme legale de către furnizorii de servicii media.
Prevederea respectivă nu se aplică posturilor de radio, televiziunilor locale și comunitare, posturilor de știri, celor sportive și celor dedicate exclusiv teleshoppingului și publicității.