Comisia Unificată de Control s-a întrunit astăzi, 16 noiembrie, în ședință la Bender. A fost audiat raportul săptămânal al Comandamentului Militar Întrunit cu privire la situația în Zona de Securitate.
Delegația RM în CUC a semnalat prezența posturilor ilegale ale structurilor de forță transnistrene. „Faptul demonstrează sfidarea continuă a regimului de securitate stabilit pentru municipiul Bender prin prevederile Acordului din 21 iulie 1992.
În cadrul discuțiilor în Comisie exponenții Tiraspolului au recunoscut că periodic instalează în Bender posturi mobile formate din așa-ziși „grăniceri”, ignorând principiile misiunii de menținere a păcii pe râul Nistru.
Fiind abordat subiectul montării neautorizate a parapetului metalic pe drumul ce leagă Varnița de Bender, reprezentanții de la Tiraspol au reafirmat că această instalație ar fi destinată siguranței rutiere și nu va fi folosită pentru îngrădirea libertății de circulație”, se arată într-un comunicat al CUC.
Delegația Chișinăului în Comisia Unificată de Control și componenta Republicii Moldova în Comandamentul Militar Întrunit informează că vor monitoriza neîntrerupt derularea acestor acțiuni unilaterale pentru a evita apariția noilor focare de tensiune în Zona de Securitate.
Următoarea ședință a Comisiei Unificate de Control este preconizată pentru 23 noiembrie curent.