Tudor Ulianovschi trage un semnal de alarmă: „R. Moldova se transformă într-un stat-fantomă. Exodul tinerilor e o catastrofă ignorată!”

Adrian Sirbu

Liderul Partidului Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianovschi, a publicat astăzi un mesaj video emoționant, în care denunță depopularea masivă a Republicii Moldova și lipsa de acțiune din partea actualei guvernări în fața celei mai mari crize demografice și economice a țării.

Nu există dramă mai mare decât să vezi cum pustiesc satele și orașele Moldovei, cum străzile mai ieri pline de strigăte de copii sunt astăzi goale”, afirmă Ulianovschi în mesajul său, subliniind faptul că jumătate dintre copiii născuți acum 20 de ani au părăsit deja țara, un exod care nu dă semne de încetinire.

Fostul ministru de externe și diplomat de carieră avertizează că Moldova „se transformă într-un stat-fantomă”, iar autoritățile de la Chișinău privesc pasiv cum resursa umană a țării se risipește. În opinia sa, această catastrofă economică latentă este complet ignorată de guvernare, iar lipsa de voință politică riscă să compromită ireversibil viitorul națiunii.

Ulianovschi propune o serie de soluții concrete pentru combaterea fenomenului: stimulente din partea statului, credite ieftine pentru locuințe, acces la educație de calitate, facilități fiscale și politici coerente de repatriere a tinerilor. „Statul trebuie să se desfacă în patru ca să-i aducă acasă pe acești oameni. Fără ei suntem pierduți”, conchide liderul PSDE.

Declarația vine într-un moment în care tot mai mulți cetățeni exprimă îngrijorare profundă față de depopularea Moldovei, în timp ce strategiile guvernamentale privind diaspora rămân fie simbolice, fie fără impact real. Spre deosebire de abordările declarative ale altor lideri politici, Ulianovschi atrage atenția că e nevoie de acțiuni ferme și urgente, nu de retorică politică.