De Ultimă Oră

ULTIMA ORĂ // Directorul APP, Roman Cojuhari, a demisionat în urma scandalului „MoldATSA”. Este a doua plecare de răsunet a zilei, după cea a lui Radu Marian

Directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, și-a anunțat luni demisia din funcție. Decizia vine în contextul scandalului …

Actualizat acum o oră

ULTIMA ORĂ // Directorul APP, Roman Cojuhari, a demisionat în urma scandalului „MoldATSA”. Este a doua plecare de răsunet a zilei, după cea a lui Radu Marian

Ala Găină

Directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, și-a anunțat luni demisia din funcție. Decizia vine în contextul scandalului legat de numirea fostului șef al Î.S. „MoldATSA” în baza unui CV fals, Cojuhari precizând că își asumă responsabilitatea pentru modul în care instituția a gestionat verificarea deciziilor adoptate la întreprinderea de stat.

Plecarea șefului de la APP vine la scurt timp după ce, tot astăzi, deputatul PAS, Radu Marian, a renunțat la șefia Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, fiind cel care îl recomandase pe fostul director de la MoldATSA.

Cojuhari: „Îmi asum aceste lucruri. Plec pentru a proteja imaginea echipei”

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Roman Cojuhari a explicat că APP avea obligația de a verifica minuțios actele și deciziile prezentate de fostul director al MoldATSA, inclusiv politicile de salarizare.

Amploarea și impactul acestor decizii demonstrează că a fost necesară o analiză riguroasă și o atenție sporită din partea APP. Lucruri pe care mi le asum. Din respect pentru aceste valori și pentru a proteja imaginea instituției și a echipei, am decis să-mi depun demisia”, a declarat Cojuhari.

În bilanțul mandatului său, fostul director a trecut în revistă mai multe realizări, printre care preluarea managementului Aeroportului Internațional Chișinău, readucerea gărilor auto în proprietatea statului, deblocarea delimitării a peste 6.000 de terenuri, lansarea Moldova HiTech Park și dublarea vărsămintelor în bugetul de stat din profitul întreprinderilor publice.

Context: Scandalul CV-ului falsificat de la MoldATSA

Valul de demisii de la vârful administrației publice a fost declanșat de o investigație a publicației „Ziarul de Gardă” (ZdG). Jurnaliștii au dezvăluit că Dumitru Vangheli a câștigat concursul organizat de APP în anul 2025 pentru șefia MoldATSA utilizând date complet false.

Vangheli a menționat în CV că deține o licență de pilot obținută în Canada și că ar fi lucrat doi ani pentru operatorul aerian Air Canada – informații infirmate oficial de compania aviatică. Confruntat cu dovezile, Vangheli s-a justificat public susținând că ar fi participat la „misiuni secrete”.

Președinta Maia Sandu a confirmat anterior că deputatul Radu Marian a fost cel care a trimis CV-ul lui Vangheli către APP, menționând că parlamentarul a acționat „cu bună intenție”, crezând că susține un specialist din diasporă.

În prezent, Dumitru Vangheli este demis definitiv, iar organele de control investighează eventuale abuzuri financiare și salariale comise în perioada în care acesta a condus MoldATSA.