
ULTIMA ORĂ! Percheziții CNA la Vama Leușeni: o persoană a fost reținută
Ofițerii Centrului Național Anticorupție au descins cu percheziții matinale la Postul Vamal Leușeni, din cadrul Biroului Vamal Centru, al cărui șef a fost reținut săptămâna trecută pentru acte de corupție, susțin sursele PulsMedia.MD. Ulterior, CNA a confirmat informația.
„CNA precizează că, în cadrul acțiunilor de urmărire penală, nu a fost afectată activitatea postului vamal. La moment, o persoană a fost reținută, iar în privința altor 5 angajați acțiunile sunt în desfășurare. Vom reveni cu detalii după finalizarea operațiunii”, precizează CNA.
Amintim că în nota informativă cu caracter restricționat, publicată de către PulsMedia.MD, prin care șeful Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, era informat de către Direcția Integritate și Supraveghere încă de la sfârșitul anului 2024, despre schemele de corupție de la Biroul Vamal Centru, sub conducerea lui Iurie Gorea, se menționa și despre corupția din Postul Vamal Leușeni. Serviciul Vamal a declarat că documentele ar fi un fals.