
Un nou scandal de proporții în justiție: Veronica Dragalin spune că Sergiu Litvinenco și fosta conducere CNA a șantajat 40 de judecători pentru a lua decizii “convenabile”
Reforma justiției, pilonul principal al guvernării PAS, este zguduită din temelii după declarațiile incendiare făcute de fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în această seară, în cadrul emisiunii Puterea a Patra de la N4. Într-o intervenție, Dragalin a lansat acuzații extrem de grave la adresa fostului ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco, a fostului director CNA, Iulian Rusu, și a adjunctului Eugen Rurac, susținând că aceștia au folosit metode ilegale, netransparente și chiar instrumente de șantaj în procesul de reformare a justiției.
„Chiar din septembrie 2022, eu am intrat în conflict cu Sergiu Litvinenco, Iulian Rusu și Eugen Rurac… pentru că eu nu eram de acord cum persoanele acestea făceau justiție în țară”, a declarat Dragalin. Ea a accentuat că venind dintr-un sistem în care „se respectă legea și lucrurile se fac deschis, transparent”, nu a putut accepta metodele „tenebre” practicate de aceștia.
Potrivit fostei șefe a Procuraturii Anticorupție, conflictul cu conducerea reformei justiției a existat încă de la începutul mandatului său, însă detaliile au devenit publice mult mai târziu. Dragalin susține că i-a avertizat personal pe Litvinenco, Rusu și Rurac că nu va accepta metodele lor și că, dacă acestea vor continua, va deschide dosare penale împotriva lor.
„CNA a obținut multe informații compromițătoare pe procurori și judecători, a pregătit note informative pentru procedura de Pre-vetting și pentru confirmarea celor 40 de judecători. Ei aveau informații cât de cât compromițătoare ca să șantajeze judecătorii să acționeze într-un anumit mod”, a afirmat Dragalin, sugerând că în loc de curățarea reală a sistemului, justiția a fost transformată într-un instrument politic.
Declarațiile sale aruncă o lumină sumbră asupra integrității procesului de vetting și asupra întregii arhitecturi a reformei în justiție, promovate de guvernarea PAS și susținute intens de partenerii occidentali.
Reacțiile oficiale lipsesc deocamdată, însă scandalul este așteptat să ia amploare în următoarele zile, iar consecințele politice și juridice ar putea fi majore.