Un sicriu adus în fața Președinției. Poliția a reținut mai multe persoane, inclusiv minori

Adrian Sirbu

Un incident neobișnuit a avut loc astăzi în apropierea sediului Președinției Republicii Moldova, unde câteva persoane au adus două sicrie, în cadrul unei acțiuni provocatoare. Potrivit Poliției, la fața locului au intervenit imediat oamenii legii, iar persoanele implicate au încercat să fugă, însă au fost reținute și conduse la Inspectoratul de Poliție.

În total, cinci persoane au fost reținute, printre care se numără și minori. Aceștia au declarat că au fost plătiți de reprezentanți ai unui partid politic pentru a aduce sicriele în fața Președinției. Potrivit mărturiilor, tinerii au fost împărțiți în două grupuri: unii responsabili de transportul obiectelor, iar alții de afișarea unor pancarte în mai multe locații din capitală.

Cazul este cercetat de Inspectoratul de Poliție Buiucani, sub aspectul comiterii de acțiuni huliganice, dar și al coruperii în vederea organizării unor acțiuni provocatoare. În ceea ce privește minorii implicați, părinții acestora riscă sancțiuni pentru neîndeplinirea obligațiilor legale de educație și supraveghere a copiilor.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și identitatea celor care au coordonat acțiunea.