Uniunea Avocaților critică dur ideea Maiei Sandu de a introduce vettingul avocaților: „O ingerință directă și neconstituțională în profesia de avocat”

Ala Găină

Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) își exprimă îngrijorarea profundă față de declarațiile președintei Maia Sandu privind aplicarea unui proces de vetting pentru avocați, calificând o asemenea propunere drept „inadmisibilă și contrară principiilor statului de drept”.

Într-un comunicat oficial, UARM amintește că profesia de avocat este una independentă și autonomă, conform legislației naționale, iar evaluarea externă a avocaților nu este prevăzută de nicio normă legală. Uniunea consideră că inițiativa vettingului ar constitui o ingerință directă în exercitarea liberă a profesiei și ar putea fi percepută ca o formă de intimidare din partea celei mai înalte funcții în stat.

Declarațiile Maiei Sandu au fost făcute recent, când aceasta a spus public că „și avocații ar trebui să treacă printr-un proces de vetting, pentru că trebuie să fie oameni onești și să-și demonstreze sursa veniturilor”, adăugând că „au fost foarte multe abuzuri comise, inclusiv cu participarea unor avocați”.

Uniunea Avocaților a reacționat ferm, amintind că astfel de afirmații generalizatoare, fără dovezi concrete, afectează reputația întregii profesii și pot submina încrederea publică în rolul avocatului ca garant al dreptului la apărare.

„Ideea vettingului pentru avocați nu are temei legal și reprezintă o încercare de control politic asupra unei profesii libere. Avocații nu sunt funcționari publici, nu exercită puterea de stat și nu pot fi supuși unor verificări externe impuse de autorități”, subliniază Uniunea.

Organizația reamintește că a solicitat anterior Președinției să prezinte numele avocaților și cazurile concrete în care aceștia ar fi comis abuzuri sau ar fi făcut parte din grupări criminale — însă până în prezent nu a fost furnizat niciun răspuns.

UARM amintește, de asemenea, că Republica Moldova a semnat Convenția Consiliului Europei privind protecția profesiei de avocat (Luxemburg, 2025), angajându-se să prevină orice ingerință politică în activitatea avocaților.

„Autonomia avocaturii nu este negociabilă. Orice tentativă de control extern constituie o amenințare directă la adresa statului de drept și a dreptului constituțional la apărare”, se arată în comunicat.

Uniunea Avocaților face apel la Președinție să respecte rolul constituțional al avocatului și să promoveze dialogul instituțional în locul declarațiilor publice care pot fi interpretate drept presiuni asupra profesiei.

UARM își reafirmă deschiderea pentru reforme reale și transparente, dar insistă că orice inițiativă legislativă privind profesia de avocat trebuie discutată și agreată cu organele profesiei, în conformitate cu Constituția și obligațiile internaționale asumate de Republica Moldova.