UPDATE | Poliția vine cu detalii oficiale despre incidentul de la IP Centru: trei focuri trase din armă personală. Conducerea a fost demisă
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a publicat un comunicat oficial privind incidentul produs la Inspectoratul de Poliție Centru din Chișinău, în noaptea de 19 decembrie. Potrivit Poliției, instituția s-a autosesizat imediat după apariția informațiilor despre caz.
Pentru a exclude orice suspiciune de mușamalizare, autoritățile anunță că a fost sesizată Procuratura, care examinează circumstanțele incidentului. În paralel, tot vineri, a fost dispusă o anchetă de serviciu disciplinară, menită să stabilească toate detaliile producerii acestuia.
IGP precizează că, la momentul incidentului, arma din dotarea polițistului vizat se afla în unitatea de gardă și nu era asupra sa. În urma primelor examinări la fața locului, au fost depistate trei cartușe.
Conform declarațiilor polițistului implicat, cele trei focuri de armă ar fi fost trase din arma sa personală, deținută legal, care ar fi avut anumite defecțiuni. Toate aceste afirmații urmează să fie verificate în cadrul anchetei, inclusiv prin expertizarea armei.
De asemenea, Poliția subliniază că, în momentul producerii incidentului, în sediul Inspectoratului de Poliție Centru nu au avut loc conflicte între angajați sau persoane civile și nu s-au înregistrat împușcături în contextul unor altercații.
În urma celor constatate, IGP anunță că au fost eliberați din funcție atât polițistul vizat de incident, cât și conducerea Inspectoratului de Poliție Centru — șeful și șeful adjunct.
Amintim că anterior deputatul Vasile Costiuc a declarat public că, în incinta IP Centru, ar fi fost trase circa 30 de focuri de armă, în urma unui conflict între doi ofițeri, acuzând conducerea Poliției de tentative de mușamalizare și cerând demisii în lanț. Poliția respinge aceste informații și afirmă că doar ancheta procurorilor va stabili toate circumstanțele exacte ale cazului.