Veaceslav Platon cere prejudicii de 300 de milioane de dolari de la Viorel Morari

Ala Găină

Veaceslav Platon cere prejudicii în sumă de 300 de milioane de dolari de la fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.

Reluat de la zero la sfârșitul anului 2022, dosarul în care Morari este învinuit de imixtiune în efectuarea justiției și în urmărirea penală parcurge din nou etapa în care au loc audierile martorilor. Ultima ședință, cea din 13 decembrie, a fost întreruptă, urmând să fie continuată peste exact două luni, scrie Stiri.md, cu referire la anticoruptie.md.

Veaceslav Platon i-a înaintat fostului șef al Procuraturii Anticorupție o factură de 300 de milioane de dolari, suma prejudiciilor pe care le-ar fi suportat pe parcursul urmăririi penale și al celor patru ani petrecuți după gratii.

Contactat de anticoruptie.md pentru a oferi un comentariu, procurorul Viorel Morari a subliniat că toate acuzațiile împotriva sa fac parte dintr-un scenariu de răfuială pus la cale de fostul procuror general demis, Alexandr Stoianoglo.

Pe 26 decembrie 2022, examinarea dosarului de învinuire a fostului şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, a fost reluată de la zero. Solicitarea a venit din partea procurorului Vladislav Căruceru, după ce instanţa i-a respins cererea de abţinere şi l-a obligat să reprezinte acuzarea de stat. Viorel Morari şi avocatul său au susţinut solicitarea acuzatorului de a relua cercetarea judecătorească. La fel, au fost de acord şi avocaţii părţii vătămate.

Viorel Morari este învinuit de amestec în înfăptuirea justiției, fapt negat de acesta. Potrivit anchetei, în martie 2017, Morari ar fi primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care „a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi, ulterior, urmărirea penală, falsificând mai multe acte procesuale în cauza penală. Toate aceste acţiuni au fost făcute din interese personale, precum şi în interesul petentului şi al mai multor persoane din anturajul său, pentru a-i proteja de implicare în calitate de bănuiţi în cauza penală privind frauda bancară şi a obstrucţiona cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a acestei cauze penale”.

Platon a fost eliberat pe 15 iunie 2020, după patru ani de detenţie, în urma unui demers de suspendare a executării pedepsei depus de Alexandr Stoianoglo. Cu o lună mai devreme, pe 18 mai, Stoianoglo declara că întreg dosarul lui Platon ar fi fost fabricat la comandă politică. Platon fusese condamnat la 18 ani de închisoare, în aprilie 2017, în dosarul „furtul miliardului”.

În mai 2021, Judecătoria Chişinău, la solicitarea procurorilor, l-a achitat pe Veaceslav Platon în dosarul fraudei bancare.