Veaceslav Platon: „Doamna președintă minte de îngheață apele. Și nici măcar nu roșește”

Ala Găină

„Moldova este o țară ideală pentru politicienii șarlatani, pentru politicieni cu un nivel intelectual foarte scăzut”. Declarația aparține omului de afaceri, Veaceslav Platon, potrivit căruia „poți îndruga verzi și uscate, dar nimeni nu va verifica asta, nu-și va exprima indignarea, nu-i va arăta politicianului minciuna sau prostia”. 

„Maia Sandu a pornit, a câta oară, discul ei preferat despre cum războiul din Ucraina i-a încurcat ei să renască economia Moldovei și să-i dea acesteia un impuls atât de nebun că tocmai i-a sărit o roată (ca să nu zic mai dur). Și iată, aceasta îi spune lui Dudi despre rapiditatea cu care a scăzut schimbul de mărfuri cu Ucraina, cum au fost perturbate lanțurile logistice, cum s-a întâmplat… mai pe scurt, o degringoladă totală! Toți au înghițit pârjoala. Pentru că, nimănui, nici prin cap să-i treacă, că președintele țării poate minți atât de cinic în fața camerei”, a scris Platon pe Telegram.

Veaceslav Platon spune însă că a analizat în detaliu statisticile, care ar contrazice-o pe Maia Sandu.

„Se atestă că în 2022, imediat după începutul războiului, exportul în Ucraina a crescut de 7,8 ori, adică cu 680%. În aceste cifre a intrat reexportul petrolului, care a majorat veniturile Portului Giurgiulești și a trezit din moarte clinică Căile noastre Ferate, și exportul care a crescut semnificativ. Iar importul, despre care Sandu spunea că „s-ar fi oprit într-o singură zi”, a fost în 2022 de 857 mln. $, ocupând locul 4 din toate țările importatoare. Și a fost cu 28% mai mare decât în 2021. 28% într-un an reprezintă o creștere rapidă. Doamna președintă minte de îngheață apele. Și nici măcar nu roșește. Mulți sunt adepții ideii că ea e, pur și simplu, prostuță și, prin urmare, nu trebuie s-o judecăm dur. Că trebuie să fim mai îngăduitori cu ea, că e doar o fetiță!

Mai degrabă însă ar trebui să fim de acord și cu unii, și cu alții: ea e și prostuță, și mincinoasă concomitent! Mai ales pe fundalul noii mele investigații despre achizițiile de păcură în toamna anului 2022, din care Maia Sandu și-a atribuit nemeritat 43.000.000$. În decurs de câteva zile o voi publica”, a mai scris acesta pe Telegram.