Veaceslav Platon: “Maia Sandu schimbă legea, ca oamenii să meargă într-o turmă organizată la urnele de vot și să voteze pentru ea“

Adrian Sirbu

Maia Sandu nu încetează să le strice sărbătoarea compatrioților noștri cu inițiativele sale deșarte. Astfel comentează Veaceslav Platon inițiativa Maiei Sandu de a organiza în 2024 un referendum în cadrul căruia cetățenii să decidă dacă doresc sau nu aderarea R.Moldova la Uniunea Europeană.

Într-o postare pe Telegram, Platon scrie ca toate aceste acțiuni amintesc de Vladimir Plahotniuc.

Cât de mult toate astea îmi amintesc de mentorul de suflet al acesteia, Vladimir Plahotniuc. Aceleași cărări le bătătorește prostuța oiță. Iarăși referendum, iarăși fără niciun sens, decât să-și prostească cetățenii și să-i aducă la urnele de vot.

Încă un miting în susținerea integrării europene, care nu are nicio atribuție cu eurointegrarea. Cine își mai amintește azi de mitingul din 21 mai 2023? Corect, fratele lui Radu Marian, care a primit pentru el 100.000 de lei. Iar oamenii au mers în Piață creând din propriile corpuri o masă umană pentru Sandu”, a scris Platon pe Telegram.

Potrivit lui, Maia Sandu a mers mai departe, întrucât ea joacă cu regulile, nu conform regulilor.

Cine la noi făcea asta? Vladic Plahiș! Ea schimbă legea, ca oamenii să meargă într-o turmă organizată la urnele de vot și să voteze pentru ea. Iar morcovul trebuie să fie un referendum fără rost, din punct de vedere juridic.

O manipulare crasă și impertinentă a oamenilor, concepută pentru cetățenii proști și naivi. Oare chiar să ne considere Sandu o turmă de berbeci care nu înțeleg că sunt trași pe sfoară?”, mai scrie Veaceslav Platon pe Telegram.

Potrivit lui Platon, în instanța engleză există doctrina „mâinilor curate”, care, în caz de minciună sau tentativă de manipulare a probelor, refuză părții în apărarea drepturilor ei. Indiferent dacă are sau nu dreptate.

Vor învăța oare concetățenii noștri să se opună politicienilor care recurg la minciună și manipulare sau iarăși vom rămâne pe post de idioți utili?!”, se mai întreabă acesta.

Menționăm că inițiativa Maiei Sandu de a organiza un referendum național despre integrarea europeană, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, prinde contur. Deputații PAS au venit deja cu propunerea de a modifica legislația electorală, care interzice suprapunerea celor două exerciții electorale.

Inițiativa de a organiza un plebiscit național, pe subiectul integrării europene a Republicii Moldova a fost lansată de Maia Sandu în 24 decembrie, când a anunțat că intenționează să candideze pentru un nou mandat de președinte.