Victor Parlicov, despre gazul cu 10 lei: “Știri livrate și promisiuni false”
Ministrul energiei, Victor Parlicov, susține că bașcanul Găgăuziei, împreună cu Ilan Șor, lansează promisiuni false, care e clar că nu pot fi realizate.
Potrivit lui, anunțul privind livrarea gazului la preț de 10 lei a fost o dorință de a bulversa societatea înainte de alegeri pentru a lua un scor mai mare. La fel, s-a urmărit provocarea autorităților, pe care mai apoi să le acuze pentru propriul eșec.
„Cred că toată lumea a înțeles că ei nu au de gând și nici nu au capacitate să livreze gaz de la 1 decembrie nimănui. Cu toate declarațiile și vânzoleala prin presa, nici o cerere de schimbare a furnizorului, care presupune un pas obligatoriu și necesar pentru a începe livrarea de gaz, nu s-a făcut. Respectiv, ceea ce se lansează sunt în continuare zvonuri, zgomot mediatic. Gaz cum nu a fost așa și nu a o să fie”, a declarat ministrul într-o conferință de presă.
Potrivit lui, piața de gazelor naturale funcționează, conform unor reguli clar stabilite. Una dintre ele că nu poți livra gaz într-o anumită regiune și discriminezi consumatorii. Însă, cei care anunță gaze la un tarif de 10 lei nu fac decât să inducă populația în eroare și speculează cu o licență la gaze.
„Ni se spune că gazul o să fie cu 10 lei cu TVA la toți consumatorii. Deja e 11 lei și fără TVA. Au spus că o să fie la toți consumatorii, acum se pornește doar de la instituțiile publice. Deci, vreau să vă spun că în cazul instituțiilor publice procedura e și mai complicată. Pentru că o instituție publică, pentru ca să iasă de pe piața reglementată, trebuie să treacă prin proceduri competitive de achiziție”, a notat Victor Parlicov, citat de IPN.
„Este esențial ca lumea să înțeleagă ceea ce înțeleg și eu că vrea Șor. Șor vrea ca noi să intervenim să interzicem, să blocăm și el să spună că „iată, eu am vrut să livrez cu 10 lei, dar pe mine guvernul ăsta anti-popular m-a oprit”. Poftim, omule, livrează! Vreau ca toată lumea să vadă incapacitatea lor de a livra. După asta o să facem și ordine și pe condițiile de licență, și pe comportamentul actorilor pe piață”, a mai spus ministrul.
La sfârșitul lunii octombrie, bașcanul Evghenia Guțul a anunțat că locuitorii din UTA Găgăuzia, din Taraclia și Orhei urmează să achite un tarif preferențial de 10 lei pentru un metru cub de gaze naturale. Atunci, bașcanul a arătat un pretins contract de achiziție, care la fel a fost catalogat de ministrul energiei ca fiind un fals. Potrivit lui, companiile care livrează gaze nu au interes și nici nu își dau acordul să fie publicate contractele de achiziție.