Victor Parlicov, noi acuzații la adresa fostului șef Energocom: „Puteau fi economisiți mulți bani”
Fostul ministru al Energiei, Victor Parlicov, spune că a recomandat companiei Energocom să procure gaze naturale în februarie 2024, atunci când acestea erau mai ieftine, dar conducerea acesteia nu a făcut aceste achiziții. Parlicov susține că dacă ex-directorul Energocom, Victor Bînzari, cumpăra atunci gaze, statul ar fi economisit zeci de milioane de euro.
„El putea cumpăra gaze ieftine să le țină în stoc. El considera că aceste gaze ieftine din stoc nu le va putea vinde nimănui? Haideți să fim serioși! Argumentul ăsta că eu nu eram sigur că noi vom avea cui să vindem, e un argument din start falit și fals. Noi am atins niște prețuri minime. Am semnalat această situație. Am avut ședințe, cu procese-verbale, inclusiv pe 23 februarie, unde am semnalat că prețurile sunt la minim, ele mai jos nu o să meargă, e momentul oportun de cumpărat”, a declarat Victor Parlicov în cadrul unui interviu, transmite newtv.md.
Potrivit ex-ministrului, dacă atunci erau procurate gaze naturale, se economiseau zeci de milioane de euro.
„Economiseam anume din contul achiziționării gazelor din perioada aceea. Eu am luat o singură decizie, să solicit ca el să fie schimbat, ca să fie o persoană care să-și asume acest lucru”, a menționat Victor Parlicov.