Victoria Furtună: “Eu vreau să trăiesc în așa țară, în care fiecare este profesionist în domeniul său și simte responsabilitatea că lucrează pentru oameni”
“Eu vreau să trăiesc în așa țară, în care fiecare este profesionist în domeniul său și simte responsabilitatea că lucrează pentru oameni”. O spune Victoria Furtună, candidată independentă anunțată la alegerile prezidențiale. Președinta Asociației “Vox Populi, Vox Dei” susține că atunci când ești într-o țară dezvoltată, simți cum oamenii vorbesc cu mândrie despre tot ce îi înconjoară – ei cunosc istoria lor și fac trimitere la oamenii din trecut și prezent pe care îi admiră. Ei pot aprecia eforturile conaționalilor, care au schimbat ceva în istoria țării lor, făcând trimitere la Turcia, țară pe care a vizitat-o.
“Turcia a ajuns la atmosfera în societate în care oamenii pot să admire creativitatea:
Ei pot admira un om de afaceri, care creează tehnologii și nu le trece prin minte să-l numească hoț.
Ei pot admira un om de artă, care reprezintă brandul de țară și nu așteaptă întâi să obțină vreo diplomă peste hotare ca apoi să îl aprecieze acasă.
Ei pot admira un profesor, care a adus inovație în procesul de studii și nimeni nu se gândește să-i pună vreo etichetă murdară.
Ei pot admira un procuror, judecător, polițist, salvator și politicienii nu sunt cei care îi învinuiesc fără de probe pe toți.
Ei pot admira religia altor popoare, ei pot admira arhitectura, ei pot admira tradițiile altor state, ei permanent se perfecționează în arta culinară.
Ei s-au învățat să facă produse pentru export și fiecare dintre ele conține și o parte din Turcia și o parte din cultura țării de export.
Ei s-au învățat să facă jurnalism de calitate, ei vin foarte pregătiți la discuție și întrebările lor sunt tematice și orientate spre soluții.
Ei pot admira politicienii care au reformat țara, iar în Republica Moldova ultimul politician admirat este Ștefan cel Mare, care nu mai este cu noi de 520 de ani și altul apreciat de populație nu este, chiar dacă avem multe modele demne de urmat.
Ceva s-a schimbat la noi la moldoveni, noi ne-am dezvățat să apreciem oamenii noștri. Doar nu eram așa – cei care au mai mulți ani își amintesc cum părinții noștri se uneau pentru a construi casa vecinului și cum împreună se lucra pentru un rezultat colectiv.
Noi avem în sânge să fim mai buni, mai prietenoși cu aproapele și să ne bucurăm când copilul vecinului a primit o medalie. Iar când un prieten a deschis o afacere noi vom fi primii care vom cumpăra de la el. Noi vom mulțumi medicilor pentru faptul că salvează zeci de mii de oameni pe an și nu îi vom critica dur dacă vor face mici greșeli, deoarece este omenește să fie erori. Noi vom mulțumi și judecătorilor, care și-au făcut dușmani personali în schimb ca societatea să izoleze persoanele periculoase. Sunt sute de profesii pe care noi le vom respecta și atunci fiecare va fi motivat să fie mai bun.
Eu vreau să trăiesc în așa țară, în care fiecare este profesionist în domeniul său și simte responsabilitatea că lucrează pentru oameni. Este timpul să ne detașăm de tradiția de a căuta ceva rău în alții, fiecare din noi știe că avem oameni buni în țară, care de foarte multe ori l-a ajutat.
Așa suntem noi, așa au fost părinții noștri, așa au fost bunicii noștri – suntem omănoși, săritori la nevoie și ne putem concentra spre un viitor frumos”, a scris Victoria Furtună pe rețelele sociale.