
Victoria Furtună, Moldova Mare: „Declarațiile lui Buzu arată disprețul guvernării față de popor”
Lidera partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a reacționat la scandalul generat de declarațiile ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, calificându-le drept dovada atitudinii reale a guvernării față de cetățeni.
„Afirmațiile ofensatoare, de care s-a grăbit ulterior să se dezică, se reflectă în fiecare acțiune întreprinsă de conducere. Creșterea pensiilor nu se compară cu inflația. Prețurile ating cote fără precedent. Zeci de școli au fost închise, sate întregi au fost abandonate. Sute de mii de moldoveni au plecat peste hotare, forțați de sărăcia și deznădejdea impusă”, a declarat Furtună.
Aceasta a chemat oamenii la unitate și mobilizare: „Poporul Moldovei, trezește-te! A sosit momentul să ne apărăm onoarea și demnitatea! Să ne alegem pământul! Să ne alegem viața! Să ne alegem pe noi înșine!”.
Scandalul a izbucnit pe 7 septembrie, după ce consiliera primarului capitalei, Natalia Ixari, a publicat imaginile video cu declarațiile lui Buzu. Reacțiile politicienilor nu au întârziat, mulți catalogând limbajul ministrului drept „stradal”.
Ulterior, Alexei Buzu a venit cu o reacție, afirmând că vorbele sale au fost scoase din context și utilizate de adversari politici. „Adevărul nu se schimbă prin manipulări. El rămâne acolo unde a fost mereu: în fapte, în muncă onestă și în respectul față de oameni”, a scris acesta.
Deși implicat activ în campania electorală a PAS, ministrul Buzu nu figurează pe lista electorală și, spre deosebire de alți șapte colegi de guvern care și-au suspendat funcțiile, și-a păstrat mandatul în Cabinetul Recean.