
Victoria Furtună, reacție după sancțiunile UE: “Să sacrificați întreaga credibilitate a UE doar pentru a o salva pe Maia Sandu – nu este o tranzacție echitabilă“
Lidera partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, reacționează după ce Uniunea Europeană a impus sancțiuni împotriva a șapte persoane și trei entități acuzate de „acțiuni care urmăresc destabilizarea democrației” în Republica Moldova. Printre cei sancționați se numără inclusiv Furtună, alături de alți lideri ai opoziției extraparlamentare, precum Alexandru Beșchieru (FASM), Vadim Grozavu (Victorie), Alexei Lungu (Șansă) și Irina Lozovan.
Într-un mesaj public, Victoria Furtună a acuzat Bruxelles-ul de „abuz colonialist” și a declarat că decizia Consiliului UE reprezintă o lovitură directă asupra principiilor democratice pe care Uniunea pretinde că le apără.
„Astăzi vedem cum are loc, în mod deliberat, distrugerea a tot ceea ce am iubit la Uniunea Europeană. Grupările de la Bruxelles au decis, fără rușine și la vedere, după tradițiile colonialiste, să aleagă ei cine trebuie să conducă țara noastră – suverană”, a declarat Furtună.
Ea susține că sancțiunile sunt rezultatul unei colaborări între guvernarea PAS și „acoliții străini” din UE, pentru a elimina din joc o opoziție care „are susținere reală” și „de care regimul se teme”.
„Niciodată nu am fost și nu vom fi o opoziție comodă pentru junta galbenă. Ei au nevoie de o opoziție slabă, dezbinată și compromisă. Noi nu suntem asta”, a mai afirmat lidera Moldova Mare.
Furtună a anunțat că va contesta decizia Consiliului UE (2025/1435 din 15 iulie 2025) la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), invocând precedente juridice și lipsa unor probe concrete.
„La nivelul CJUE s-a modelat deja o practică unitară privind aplicarea abuzivă a sancțiunilor față de politicienii moldoveni. Acestea sunt impuse pe baza zvonurilor din presa de buzunar a regimului, cu scopul de a-i aservi politic.”
În încheiere, Furtună a avertizat că astfel de măsuri nu vor face decât să adâncească ruptura dintre cetățenii moldoveni și instituțiile europene.
„Uniunea Europeană a fost cândva un ideal pentru moldoveni. Dar cu fiecare an care trece, sprijinul popular scade dramatic. Să sacrificați întreaga credibilitate a UE doar pentru a o salva pe Maia Sandu – nu este o tranzacție echitabilă.”
Uniunea Europeană a adoptat sancțiunile în contextul în care mai multe formațiuni politice și organizații acuzate de legături cu oligarhul fugar Ilan Șor au fost suspectate de finanțări obscure și tentative de destabilizare politică. Autoritățile de la Chișinău au salutat decizia Bruxelles-ului, în timp ce opoziția acuză o „vânătoare politică” în plină campanie electorală.