
Victoria Furtună: „Regimul lovește în credință”. Lidera partidului Moldova Mare denunță intervenția poliției la contra-protestul față de Marșul LGBT
Victoria Furtună, președinta partidului Moldova Mare, a reacționat vehement pe rețelele sociale după incidentele de duminică din centrul capitalei, unde forțele de ordine au blocat un grup de contra-protestatari care încercau să ajungă la Marșul Egalității.
Într-o postare publică, Furtună vorbește despre o „ofensivă deschisă împotriva credinței, moralei și viitorului țării” și acuză autoritățile că ar proteja „decăderea morală”, în timp ce un preot ortodox și un tată cu copil în brațe ar fi fost „trântiți la pământ ca niște infractori”.
Mesajul Victoriei Furtună
„Pe principala stradă a capitalei, poliția păzește o paradă care promovează distrugerea familiei tradiționale. Iar în același timp, un preot ortodox și un tată cu copilul în brațe sunt trântiți la pământ doar pentru că au rostit numele lui Hristos”, a scris lidera Moldova Mare, concluzionând: „Moldova este un pământ ortodox. Și ea se ridică.”
Furtună susține că evenimentele ar demonstra „adevăratul chip al regimului, unde credința este persecutată, Dumnezeu este interzis, iar păcatul primește protecția statului”.
Ce spune Poliția
Inspectoratul General al Poliției (IGP) admite că a existat un moment tensionat în care o persoană cu un copil în brațe a încercat să forțeze cordonul carabinierilor. Conform IGP, adultul a fost imobilizat „pentru a evita consecințe mai grave”, întrucât a expus minorul unui risc direct.
Totodată, Poliția precizează că:
- grupul aflat în fața cordonului nu declarase oficial o întrunire;
- Marșul LGBT a fost deviat pe un itinerar secundar, „tocmai pentru a preveni ciocniri”;
- un alt incident, în care a fost aruncat un obiect spre participanții la marș, este în curs de investigare.
Până la această oră, IGP nu a comentat direct acuzațiile Victoriei Furtună privind „agresarea” unui preot ortodox, însă anunță că imaginile de pe camerele portabile ale carabinierilor vor fi analizate în cadrul unei verificări interne.
Duminică, în centrul Chișinăului au avut loc simultan:
- Marșul Egalității, organizat de comunitatea LGBTQ;
- Marșul Familiei, inițiat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova;
- Un miting „de apărare a familiei” al partidului Viitorul Moldovei, condus de Vasile Tarlev.
Imaginile surprinse de presă arată cum contra-protestatari – unii ținând cruci și icoane – încearcă să rupă bariera de carabinieri. Forțele de ordine au folosit formații mobile pentru a despărți cele două tabere și au închis temporar strada București.