Cei care au preluat Aeroportul Internațional Chișinău de la Ilan Șor nu au mai știut să-l gestioneze. Declarația a fost făcută de ex-președintele Platformei DA, Andrei Năstase, informează tribuna.md.
Politicianul, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, a spus că statul a insistat pe rezilierea contractului de concesionare, iar acum a făcut tot posibilul ca să nu-l poată gestiona eficient.
„Eu l-aș întreba pe acest domn Spînu sau pe domnul Recean, sau pe domnul Alaiba: domnilor, dar de ce un privat poate gestiona, iar voi nu puteți gestiona? Am înțeles, dacă nu puteți – ne-am clarificat, nu puteți, dar când îl dați altcuiva, nu vreți s-o faceți în mod civilizat, în mod legal, în mod corect? Eu acum mă uit ca un observator, nu am foarte multe date despre acest dosar, dar cert este că o fac și aici pe de-a-ndoaselea”, a menționat Năstase.
Amintim că, licitația pentru darea în arendă a spațiilor comerciale de la aeroport a fost lansată în 18 ianuarie. După ce primul concurs, la care au participat doar Lagardere Travel Retail și LeBridge, a eșuat, în februarie, noua administrație a anunțat un nou concurs. Perioada de depunere a ofertelor s-a încheiat în 25 martie și s-a constatat că Lagardere Travel Retail este singurul ofertant.
Comisia pentru desfășurarea licitației a anunțat că perioada de depunere a dosarelor va fi extinsă până în 15 aprilie, însă, între timp, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a și anunțat că, potrivit unor modificări făcute de Guvern în ianuarie, poate fi declarat câștigător și singurul participant la licitație, prin negocieri directe.