(VIDEO) Andrei Năstase, după participarea la Convenția Națională a Republicanilor: ”SUA susțin Republica Moldova, independența și suveranitatea, vectorul european de dezvoltare”

Ala Găină

SUA susțin Republica Moldova, independența și suveranitatea, vectorul european de dezvoltare. O spune liderul protestelor antioligarhice, Andrei Năstase, după participarea la Convenția Națională a Republicanilor în care Donald Trump a acceptat oficial nominalizarea sa drept candidat la funcția de președinte al SUA. Năstase spune că participarea sa la Milwaukee a fost o experiență frumoasă, urmărind democrația adevăratǎ în acțiune și însușind bunele practici americane. 

„Am fost onorat să îi văd pe Donald Trump și pe senatorul J.D. Vance, nominalizat pentru funcția de vicepreședinte, vorbind în fața publicului. Alături de viitorul vicepreședinte am participat la un mic dejun cu rugăciune creștină. M-au impresionat mult deciziile de ultimă oră şi rezistența președintelui Trump, mai ales după o săptămână incredibil de dificilă.

Am comunicat cu zeci de politicieni și oameni de afaceri americani. Mulți dintre ei au fost deosebit de interesați de oportunitățile de investiții pe care le-ar putea oferi în viitor Republica Moldova, având un președinte vizionar, un președinte curajos, care, respectând legea, cu dragoste de țară și frică de Dumnezeu ar pune Moldova şi oamenii săi în primul rând”, a scris Andrei Năstase pe rețelele sociale.

Potrivit lui Andrei Năstase, guvernatori, congressmani, senatori și diverși oameni politici prezenți la Convenția Națională a Republicanilor au declarat cǎ SUA susțin Republica Moldova, independența și suveranitatea, vectorul european de dezvoltare.

„Avem un enorm sprijin pentru construirea statului de drept la noi acasă și pentru dezvoltarea economiei, pentru creșterea nivelului de trai al moldovenilor, pentru creșterea calității vieții. SUA s-au construit pe respectarea valorilor esențiale, precum libertatea, credința, familia,  supremația legii, solidaritatea. Toți oamenii politici de aici, din SUA îmi spun același lucru, noi vă ajutăm, dar în primul rând depinde de voi, depinde de ce faceți acasă și cum folosiți sprijinul nostru financiar. Plătiți incompetența guvernanților sau îl investiți în economie. Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au încurajat şi mi-au urat succes în alegerile prezidențiale din țara noastră şi efortul de a pune Moldova și oamenii în primul rând”, a mai scris Năstase.

Andrei Năstase a anunțat că va reveni în Statele Unite ale Americii luna viitoare pentru a participa şi la Convenția Națională a Democraților din Chicago.