Candidatul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) la funcția de primar general al Chișinăului, Ion Bulgac promite să aducă la Chișinău cel mai mare de muzică urbană de la frontiera de Est a Europei. De asemenea, pretendentul la fotoliul de edil planifică să atragă în capitală „zeci de milioane de euro investiții”.
„Aveți cuvântul meu că în anul 2024 aducem la Chișinău un festival de mărimea UNTOLD-ului, NEVERSEA-ului și oricărui alt festival capabil să ne pună cu adevărat pe harta culturală a UE și să aducă anulat zeci de mii de turiști și zeci de milioane de euro investiții. Știm exact cum, cu cine și unde asta se poate întâmpla și deja avem anumite angajamente stabilite”, a declarat Ion Bulgac.
Această inițiativă se bazează pe succesul festivalului UNTOLD din Cluj-Napoca, care în 2019 a atras aproximativ 372.000 de participanți din peste 120 de țări și a generat venituri de peste 120 de milioane de euro. Festivalul a avut un impact semnificativ asupra industriei hoteliere, determinând o creștere a cererii de camere de cazare și a prețurilor medii pe perioada evenimentului.