(VIDEO) De Ziua Constituției, unioniștii au cerut Parlamentului să modifice articolul 13 din Constituție, astfel ca limba română să fie limba de stat a Republicii Moldova

Ala Găină

La 28 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, Legea Supremă a statului conține un mare fals istoric, iar articolul 13 care stipulează că „limba de stat este limba moldovenească” trebuie schimbat de urgență. Este apelul lansat astăzi, 29 iulie, de unioniștii de la Asociația „UNIREA-ODIP”, care au organizat un flashmob în fața Parlamentului.

Potrivit manifestanților, toată lumea cunoaște că limba moldovenească este o limbă inventată de bolșevici pentru a ne dezbina, o limbă utopică, care nu există. Chiar și așa, Legea Supremă a Statului, care ar trebui să fie un etalon pentru întreaga societate, conține un mare neadevăr, spun unioniștii.

„Sunt 28 de ani de când această minciună numită „limba moldovenească” continuă să se afle în Constituția Republicii Moldova. Nu există acum nicio scuză pentru actuala guvernare pentru a nu modifica Constituția și a face dreptate pentru Limba Română. Sunt sigur că se vor găsi câteva voturi pentru a obține numărul necesar pentru a vota modificarea Constituției. Este o rușine să avem o guvernare pro-europeană, iar Constituția să fie compromisă. Cerem partidului de la guvernare PAS să repună în drepturi adevărul istoric, pentru că ceea ce ne definește ca neam sunt anume marile valori, precum limba, istoria, cultura și tradițiile.

Declarația de Independență, actul care stă la baza constituirii Republicii Moldova, stipulează clar că limba de stat este LIMBA ROMÂNĂ. Mai mult, avem hotărârea Curții Constituționale, care spune că vorbim limba română. De ce atunci în Legea Supremă a țării avem, până în ziua de astăzi, un articol neconstituțional?”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”.

Totodată, cu ocazia Zilei Imnului Național al României „Deșteaptă-te, române”, unioniștii au intonat imnul național și au declarat că a venit timpul ca românii să se deștepte și să ceară cu determinare Unirea Republicii Moldova cu România.

Menționăm că Legea Supremă a Republicii Moldova, Constituția, a fost adoptată la 29 iulie 1994. La fel, la data de 29 iulie este consemnată și Ziua Imnului Național al României „Deșteaptă-te, române”.