(VIDEO) Deși condamnă aceste alegeri, Marina Tauber continuă să promită gaz mai ieftin: ”Bălțenii vor primi gaz cu 10 lei”

Ala Găină

Marina Tauber, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și membru al partidului Șor, care a fost declarat neconstituțional și scos în afara legii, și-a exprimat dezacordul față de desfășurarea recentelor alegeri locale, catalogându-le ca fiind nelegitime.

“Aceste alegeri nu au fost cinstite, când un candidat sau un partid e scos și oamenii nu pot să-și aleagă pe cel în care are încredere, atunci alegerile nu au avut loc. Noi vom lupta în continuare. Vă asigurăm că vom lupta pe calea juridică, inclusiv și vom apela la instituțiile internaționale, CEDO și vom face tot posibilul ca toți cei care au fost implicați să fie pedepsiți”. ”, a declarat Tauber într-o conferință de presă.

De asemenea, Tauber a reiterat promisiunea referitoare la reducerea prețului la gaz.

„Cel mai important lucru pe care vi-l transmitem din partea lui Ilan Șor și echipei e că noi vă rămânem alături și ne vom adresa administrației noi a orașului și vom discuta toate proiectele pe care noi am putea să le realizăm în municipiul Bălți și tot ce am discutat în campania electorală va fi realizat, cu susținerea bălțenilor și desigur cu susținerea lui Ilan Șor. Cu ce noi vom începe, promisiunea legată de gaz la preț de 10 lei și noi o să vă anunțăm detalii în următoarele zile”, a concluzionat deputata.

Anterior, Tauber a menționat că echipa sa va iniția negocieri cu noua conducere a orașului Bălți pentru a aborda nevoile altor categorii sociale și ale instituțiilor locale.