(VIDEO) Expertiza privind construcția drumului Leova – Bumbăta – nu mai devreme de 2028. Veronica Dragalin: „Eu nu știu cum se lucrează în țara asta!”

Ala Găină

Dosar „pus la murat”. Expertiza în dosarul penal privind construcția drumului Leova – Bumbăta poate fi făcută cel mai devreme în 2028. O spune șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, care a declarat în cadrul unei conferințe de presă că acest termen nu este rezonabil. 

„Acest dosar se află în continuare în faza de urmărire penală. Avem unele provocări în investigarea acestor tipuri de dosare. Recent, am primit un răspuns de la Centrul Național de Expertize Judiciare (CNEJ), instituția responsabilă de expertize, care ne-a informat că cel mai devreme când vor putea face ei o expertiză este anul 2028. Eu nu știu cum se lucrează în țara asta, nu știu cum lucrează aceste instituții în țara asta, dar asta nu e rezonabil. Trebuie de găsit o modalitate de a depăși problema. Noi nu putem bloca un dosar până în 2028, pentru că sunt așa de „ocupați” experții de la CNEJ. Înseamnă că trebuie găsită altă soluție, trebuie de identificat experți din România, din altă parte, nu de la CNEJ”, a declarat șefa PA, Veronica Dragalin.