(VIDEO) Igor Grosu, despre referendumul pentru Unirea cu România propus de Costiuc: „O acțiune populistă. Un astfel de referendum nu are șanse să treacă”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, califică drept o „acțiune populistă” inițiativa anunțată de liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, privind organizarea unui referendum pentru unirea Republicii Moldova cu România, subliniind că, în contextul actual, un astfel de scrutin nu ar avea șanse reale de succes.
Declarațiile au fost făcute după ce Vasile Costiuc a anunțat că va propune organizarea referendumului la prima ședință a Parlamentului din 2026, programată pentru luna februarie, imediat după vacanța deputaților. „O să vedeți cum o să voteze majoritatea parlamentară”, a afirmat acesta.
Igor Grosu a declarat, într-o emisiune la Pro TV Chișinău, că majoritatea parlamentară va trata inițiativa ca pe un demers lipsit de fundament politic și social în acest moment. „Noi o să o tratăm ca pe o acțiune populistă, pentru că, la moment, în opinia noastră, orice referendum la acest subiect nu are șansă să treacă. Și atunci e o acțiune care nu face altceva decât vine să dăuneze idealurilor sincere ale celor care împărtășesc ideile unioniste și nu sunt unioniști de profesie”, a declarat Grosu.
Șeful Legislativului a avertizat că tema unirii a fost, de-a lungul timpului, exploatată politic, iar astfel de inițiative riscă să compromită un ideal care, pentru o parte a societății, rămâne unul autentic. „Din păcate, în Republica Moldova au fost oameni care au făcut afaceri din idealul unirii”, a spus Igor Grosu.
Întrebat cum ar vota personal într-un eventual referendum privind reunirea cu România, Igor Grosu a precizat că ar susține această opțiune. „Da, aș vota ‘da’”, a afirmat el, menționând că aceeași poziție a fost exprimată și de președinta Maia Sandu, într-un context ipotetic și cu explicații clare privind prioritățile actuale ale statului.
Totodată, Grosu nu a exclus ca reunirea cu România să devină o opțiune de luat în calcul în situații extreme, în cazul unor riscuri majore de securitate. „În situații grave, toate opțiunile trebuie să fie pe masă”, a declarat președintele Parlamentului, adăugând însă că speră ca Republica Moldova să nu ajungă într-un asemenea scenariu.
În același timp, Igor Grosu a reiterat că integrarea europeană rămâne direcția strategică și realistă pentru Republica Moldova, susținută constant de rezultatele electorale din ultimii ani. „Ceea ce este fezabil acum, palpabil și foarte clar, este procesul de integrare europeană. Asta este calea pe care trebuie să ne ținem”, a conchis el.
Inițiativa lui Vasile Costiuc a fost anunțată la scurt timp după declarațiile președintei Maia Sandu din 12 ianuarie 2026, făcute pentru presa britanică, în care aceasta a afirmat că ar vota pentru unirea cu România într-un eventual referendum, subliniind însă că prioritatea zero a Republicii Moldova rămâne integrarea în Uniunea Europeană.