De Ultimă Oră

(VIDEO/DOC) Război în justiție! PAS lichidează PA și PCOCCS și crează PACCO – Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate. Dragalin și Furtuna rămân fără funcții

Procuratura Anticorupție și PCCOCS vor fi lichidate și în locul lor va fi creată Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate. Proiectul de …

Actualizat acum 6 ore

(VIDEO) Igor Grosu, după ce a aflat că soția șefului APP face parte din conducerea unor întreprinderi subordonate soțului său: „I-am cerut să explice”

Ala Găină

După ce ieri s-a aflat că Viorica Cojuhari, soția lui Roman Cojuhari, șeful Agenției Proprietății Publice (APP), face parte din organele de conducere ale cel puțin trei întreprinderi de stat și societăți pe acțiuni fondate și/sau aflate în subordinea instituției conduse de soțul ei, președintele Parlamentului, Igor Grosu spune că așteaptă explicații de la șeful APP. În cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, Grosu spune că atunci când a văzut știrea, l-a contactat pe Cojuhari și i-a cerut explicații. 

„Eu am văzut știrea, aceste lucruri erau probabil indicate și în Declarația de interese. Chiar astăzi l-am contactat pe domnul Cojuhari și i-am spus să iasă cu o poziție și să explice. Vreau să văd și eu poziția lui, cum argumentează și apoi o să facem concluzii”, a declarat Igor Grosu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Potrivit datelor furnizate de Agenția Proprietății Publice, Viorica Cojuhari, în prezent angajată la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, este membru al Consiliului de Administrație al Institutului de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului începând cu 20 februarie 2024. De asemenea, din 26 iunie 2024, ea face parte din Consiliul de Administrație al Termoelectrica și, începând cu 1 noiembrie 2024, este membru al Comisiei de Cenzori a Întreprinderii de Stat „Administrația de Stat a Drumurilor”.